Robert Glință, mesaj pentru Eduard Novak, după ce ministrul l-a ignorat la sosirea în țară: „Nu am făcut performanţă de gura altor persoane!”

Robert Glinta la sosirea delegatiei Romaniei de la Campionatul Mondial de Inot de la Budapesta, la Salonul Prezidential al Aeroportului Henri Coanda din Otopeni, duminica 26 iunie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Robert Glință, înotătorul român în vârstă de 25 de ani legitimat la CS Dinamo, a oferit o primă reacție cu privire la momentul în care ministrul Eduard Novak l-a ignorat total la revenirea în țară.

La Campionatele Mondiale de Natație de la Budapesta, Robert Glință a ratat podiumul, însă David Popovici s-a întors cu două medalii de aur.

La revenirea în țară, delegația României a fost primită pe covorul roșu, însă toată atenția a fost în jurul lui David Popovici, iar Eduard Novak nu a spus niciun cuvânt despre Robert Glință, celălalt finalist român.

Robert Glință, mesaj pentru Eduard Novak, după ce ministrul l-a ignorat la sosirea în țară

Robert Glință a avut o reacție de mare campion la momentul respectiv, l-a felicitat pe David Popovici, iar recent a fost întrebat despre momentul penibil oferit de către Eduard Novak. Înotătorul a oferit un răspuns sincer.

„Eu nici nu am băgat de seamă pe moment. Omul momentului era, fără doar şi poate, David Popovici. Dacă ar fi să privesc din exterior, două finale mondiale nu sunt de ici de colo în orice sport. Mai ales când vorbim despre un sport individual în care nu poţi să câştigi mereu. Contrastul este destul de mare, m-am bucurat foarte mult pentru David. În ceea ce priveşte propria mea persoană, nu am băgat de seamă ce a spus domnul ministru pentru că, prin felul meu de a fi, nu am făcut performanţă de gura altor persoane.

Mi-am asumat propria mea responsabilitate şi performanţa o fac pentru mine şi pentru cei care mă susţin şi sunt alături de mine cu adevărat sau pun osul la treabă lângă mine. În ciuda tuturor neajunsurilor şi a problemelor din ţară de care m-am lovit în cariera mea, am închis complet ochii şi m-am concentrat pe lucrurile care mă ajută şi sunt de bun augur. Am ales să privesc dincolo de toate aspectele negative şi să mă concentrez pe performanţa pe care mi-o doresc s-o fac indiferent de ce spune cineva sau de susţinerea pe care o am”, a spus Robert Glință, potrivit Fanatik.

Publicat: 03 07. 2022, 17:42
Actualizat: 03 07. 2022, 18:08