Rezultat de top european la Meetingul atletic de la Nembro. Alexandru Novac a spulberat recordul național la aruncarea suliței: 86,37 metri

Atletul român Alexandru Novac (21 de ani) a reușit joi seară, la Meetingul atletic de la Nembro (Italia), un rezultat de excepție în proba de aruncare a suliței. Talentatul sportiv băcăuan s-a clasat pe primul loc cu o aruncare de 86,37 de metri, rezultat ce reprezintă un nou record național de seniori al României. Practic, Novac și-a spulberat vechiul record, pe care îl stabilise luna trecută, tot în Italia (83,02 metri).

Cu această performanță, Alexandru Novac urcă direct în topul european al probei de aruncare a suliței, rezultatul său fiind pe locul șase în topul sezonului. Cu numai o lună înainte de Campionatele Europene de la Berlin (7-12 august), forma de excepție a elevului Mihaelei Melinte este reconfortantă pentru atletismul românesc. „Din punct de vedere al formei sportive, sunt acolo unde trebuie să fiu în acest moment. Nu vreau să spun prea multe, dar simt că se poate chiar și mai bine”, a declarat Alexandru Novac pentru ProSport, la puțin timp după succesul de la Nembro.

Căsătorit și tată de băiețel, Alex Novac își leagă de atletism speranțele unei vieți liniștite. „Am o familie pentru care trebuie să muncesc. Mă voi întoarce în cantonamentul de la Snagov, pentru ultima parte a pregătirii înainte de Campionatele Europene de seniori de la Berlin. Sper să fac acolo încă o surpriză plăcută. La suliță, dacă ajungi constant să dai 85 de metri se poate întâmpla orice. Dacă prinzi o zi bună poți să ajungi și la 90 de metri”, spune sportivul născut în Adjud.

Tânăra speranță a României la aruncarea suliței are calități deosebite, care-l recomandă pentru un viitor strălucit. „Visul meu este să mă apropii de ceea ce a reușit legendarul Jan Zelezny, cehul care a stabilit recordul mondial, cu 98,48 de metri, un rezultat care va rămâne, cred, foarte mult timp în picioare”, a mai spus Novac.

 

Publicat: 06 07. 2018, 00:17
Actualizat: 06 07. 2018, 08:04