REPORTAJ | Selfie la miezul nopții în mijlocul aeroportului. Campionul român din Dakar și pietrele prețioase din rucsacul minune

Emanuel Gyenes, câștigătorul Raliului Dakar la clasa MARATON și ocupantul locului 9 la amatori, s-a întors marți seara, acasă. Sătmăreanul a fost așteptat la sosire, la Aeroportul Otopeni, de o mână de prieteni și jurnaliști. Mani a prezentat cele două trofee câștigate și a răspuns tuturor întrebărilor.Gândul îi zboară deja spre ediția din 2016 a celui mai dur rally-raid din lume.

Este aproape miezul nopții și terminalul „Sosiri” al Aeroportului Otopeni este extrem de animat pentru o seară de marți. Grupuri de trei, patru oameni, unii purtând steagul României, discută aprins. Printre ei, se mai zărește, din când în când, câte o cameră de filmat sau un aparat foto. La fiecare deschidere a ușii care îi scoate pe noii sosiți în sala de așteptare, se face liniște și toate capetele se întorc. „Nu e el!”, spune un tip într-o geacă de piele neagră, cu părul prins în coadă, la spate. Ca la un semn, discuțiile se reiau. „Am avut niște emoții în etapa a doua când am văzut că a rămas rău de tot în spate. Mă gândeam să nu fi pățit ceva rău”, spune un tip înalt. Vorbele lui sunt continuate de un domn în vârstă: „Mani are experiență, e un bun navigator, găsește soluții pentru orice problemă tehnică. Și să nu uităm că în 2009 a încercat să continue cursa cu clavicula ruptă”.



Mani a avut parte de o întâmpinare călduroasă  FOTO: Bogdan Buda

Cei aproape 30 de oameni care au venit să îl întâmpine pe Mani Gyenes par să se cunoască între ei. Se pupă, își strâng mâinile și se salută cu bucuria regăsirii. „Uite că Mani ne aduce iarăși împreună. Poate reușim să fim alături de el și în ediția sud-americană”, spune un tip cu o barbă impresionantă. Este Răzvan Dumitrache, fost campion al României la rally raid și unul dintre românii care au mers să îi susțină pe riderii tricolori la edițiile din Europa și Africa ale raliului. Stegulețele cu tricolorul și camerele de filmat atrag și primii curioși.„Cine vine?” se interesează un domn cărunt. „Aaa, a câștigat un concurs de motocicletă. I-auzi! Toată lumea vorbește numai de fotbal unde suntem praf și de sporturile unde câștigăm ceva nu spune nimeni nimic”, trage acesta primele concluzii. Își lasă geanta de călătorie jos, află la ce oră ar trebui să sosească campionul și îi spune doamnei care îl însoțește că vor mai sta un pic să îl vadă și el pe cel care a câștigat un concurs de motocicletă ce a durat două săptămâni. Este primit imediat de grupul de prieteni ai lui Mani și discuțiile se reiau. „Hai că ne-am adunat câțiva oameni. Oricum suntem mai puțini de câți spectatori a avut Mani pe cea mai pustie etapă de Dakar”, se amuză un tânăr înalt, cu ochelari.


Mani, alături de prieteni și cei doi mecanici din Dakar, Romeo Duicu și Liviu Butuza  FOTO: Bogdan Buda

Gyenes a rămas fără cuvinte
Totul încetează brusc când ușa se deschide și Mani apare trăgându-și bagajul. „Mani, Mani!”, „Bravo, Mani!” și un ropot de aplauze inundă sala de așteptare. Câștigătorul Dakarului rămâne încremenit câteva secunde și fața i se luminează. Are lacrimi în ochi și nu-și găsește cuvintele. Și-a lăsat bagajele jos și privește rând pe rând, pe fiecare dintre cei prezenți. „Bine ai venit acasă, Mani!”, „Felicitari!”, răsună din toate părțile. Emoțiile lui Mani sunt atât de mari că ai impresia că ți le transmite și ție. Au trecut minute bune și abia poate spune două trei cuvinte. „Nu mă așteptam la o primire așa frumoasă. Am emoții foarte mari. Nu știu cum să vă mulțumesc că sunteți aici”, reușește să se adune.

Din spatele fiecărui cuvânt și al fiecărui gest răzbate modestia. Modestia omului simplu, a omului care petrece ore în șir cu el însuși, cu propriile gânduri, în șaua unei motociclete. „Mani, hai arată-ne trofeele, munca ta!”, îi strigă cineva. Cu mâinile tremurânde deschide rucsacul și scoate trofeele. „Astea sunt. Mi-aș fi dorit să obțin o clasare mai bună la general, să urc în Top 20, dar asta a fost. Sper ca la anul, dacă vom aduna banii pentru a participa și voi putea avea un motor nou să fie mai bine”, își prezintă cele două trofee.


Mani a câștigat clasa MARATON și a obținut locul 9 la Amatori la clasa moto, a Raliului Dakar  FOTO: Bogdan Buda

La rând pentru un selfie cu Mani
O tânără înaltă, blondă, cu o geacă inscripționată KTM, îl felicită.„Mani, hai să facem un selfie!”, îl încurajează ea. S-a dat start la selfiuri și minute bune, rând pe rând, fiecare îl felicită pe Mani și își face o poză cu el. „Dar i-ai dat viteză în etapa a doua. Când am văzut cum te-ai dus, am zis că o să vii în primii 5 pe etapă”, îi spune un băiat înalt ce ține în mână un steguleț tricolor. „Am pornit tare că am avut startul mai slab în prima zi și am zis să recuperez. Am depășit mulți piloți care au luat startul înaintea mea, am avut un timp bun, asta până la kilometrul 100 când am simțit că nu mai am frână pe spate. Când m-am uitat să văd ce se întâmplă și am văzut că am pierdut ulei din motor, au început emoțiile pentru mine. Mă gândeam că o să ies din concurs, mai aveam 400 de km din proba specială și că asta a fost ediția 2015 pentru mine. Am avut însă noroc cu spectatorii că mi-au dat ulei, nu știu ce ulei, dar datorită lor am reușit să termin acea etapă„, explică Mani.

200 de km la -7 grade
Deși oboseala i se citește pe față, Mani răspunde la fel de amabil la fiecare întrebare, acceptă toate fotografiile, semnează autografe. Este singurul la tricou din tot aeroportul, semn că încă nu a făcut trecerea la vremea României. „Ești pregătit de iarna noastră?„, îi lansează provocarea o doamnă mai în vârstă. Mani râde: „Dacă nu plouă e bine. În Dakar am avut parte de o vreme ploioasă, care ne-a îngreunat etapele. Motocicletele acestea nu sunt făcute pentru noroi sau vreme ploioasă, am avut probleme cu răcirea motorului pentru că intra noroi în radiatoare,la partea electrică a intrat apă”. Un domn cu ochelari prinde ultimele lui cuvinte: „Cum a fost cu vremea? Cum te-ai adaptat?”. „Nu am avut probleme cu variațiile mari de temperatură. A fost mai greu când am trecut dinspre Chile spre Argentina, nu cred că am mai simțit până acum un asemenea frig. A fost pentru prima dată când am mers 200 de km pe motocicletă pe temperaturi de -7 grade Celsius”, spune el.


Mani și sesiunea de autografe Foto: Bogdan Buda

Fotografii, discuții și încurajări pentru Dakar 2016
Lumea se adună pentru o poză de grup cu Mani. „La interviuri să spui că tot ce știi, eu te-am învățat”, îi strigă cineva. Mani „gustă” gluma începe să râdă. Veselia pune stăpânire pe toți și momentul este surprins de camera foto. În timp ce vorbește ține bine cele două trofee. Este munca lui, o muncă depusă zeci de ani în concursuri de enduro și rally-raid, construită pe încrederea pe care a avut-o întodeauna în visul de a ajunge printre cei mai buni. Este trecut de miezul nopții și nimeni nu vrea să plece. Încă o impresie de la Mani,un selfie cu el, o încurajare și multe felicitari. În mijlocul lor, câștigătorul Dakarului la clasa Maraton explică cu însuflețire. Parcă toată oboseala din ultimele două săptămâni a dispărut de când se află aici, în mijlocul prietenilor. Într-un colț, un om de pază îl privește cu admirație. A luat mai devreme, pe o bucățică de hârtie, un autograf pentru băiețelul lui. „Îi plac motocicletele și deși e mic știe de Dakar. O să se bucure”, le-a explicat atunci colegilor care îl priveau mirați. În sala aeroportului se așterne încet, încet, tăcerea. Rămâne doar zumzetul vocilor care îl încojoară pe Mani și țăcănitul aparatelor foto, care trag cadru după cadru.

Dakar 2015 a rămas în urmă. În câteva zile începe adunarea de bani pentru Dakarul 2016. O nouă competiție, o nouă provocare.  
 
 

Publicat: 21 01. 2015, 15:29
Actualizat: 21 01. 2015, 15:30