Renaște o forță în hocheiul românesc! Radim Valchar, unul dintre cei mai buni hocheişti din România, a semnat cu Steaua

Steaua București este cea mai galonată echipă din hocheiul românesc, dar în ultimii ani formația din Ghencea s-a zbătut în mediocritate.

Steaua are în palmares 40 de titluri naționale şi 33 de Cupe ale României, dar în ultimii ani a stat în umbra celor de Corona Brașov, SC Miercurea Ciuc și ACS Gheorgheni. Pentru viitorul sezon, șefii CSA Steaua au planuri mari și au început să investească masiv pentru formarea unei echipe puternice capabilă să se bată cu șanse reale la câștigarea titlului și a Cupei României.

Steaua demarează în trombă campania de transferuri

Antrenorul-coordonator al echipei, Ioan Timaru, a început reconstrucția cu doi jucători cehi: fundașul Karel Kubat și extrema stângă Radim Valchar. „Karel a jucat în Extraliga Cehă și Kontinental Hockey League (KHL). A jucat pentru echipe de prestigiu precum HC Litvínov, HC Sparta Praha și Admiral Vladivostok. A luat contact cu hocheiul românesc în anul 2021 când a fost transferat de la echipa poloneză Podhale Nowy Targ, la Sport Club Miercurea Ciuc. Vine la Steaua din Slovacia, de la HK Skalica, unde a evoluat în 39 de partide cu o eficiență de 5 goluri și 9 pase decisive. Karel Kubat este un fundaș cu profil ofensiv, apreciat pentru inteligența în joc, calmul sub presiune și capacitatea de a construi acțiuni din propria treime „, anunță Steaua.

Radim Valchar, transferul anului

Transferul anului este însă vedeta celor de la Corona Brașov, Radim Valchar (35 de ani). Valchar a încheiat contractul cu Corona Brașov și a ajuns la Steaua! Deși avea o ofertă generoasă din punct de vedere financiar de la campioana ACS Gheorgheni, Valchar a ales să semneze cu Steaua, echipă care în sezonul recent încheiat a terminat pe locul 3 în Campionatul Național de hochei. Fost internațional ceh de juniori, extrema stângă Radim Valchar, 35 de ani, are și cetățenia română și a și jucat pentru naționala tricoloră. Născut la Karvina, Valchař și-a început cariera cu HC Vítkovice, apoi a selectat pe locul 4 în „CHL Import Draft 2007″ de Portland Winterhawks )Western Hochei League). Valchar a jucat două două sezoane în Portland, după care a trecut la Lethbridge Hurricane. S-a întors pe continent și a trecut pe la Orlová, Karviná. HC 46 Bardejov (Slovacia), Rapaces de Gap și Boxers de Bordeaux (Franța) sau Hokki (Finlanda).

Cinci sezoane la Corona Brașov

Radim a jucat pentru Cehia la Mondialul de juniori din 2009. Prima experiență în România a fost în 2016 la HSC Csíkszereda unde a jucat 3 sezoane. S-a transferat la DVTK Jegesmedvék (Ungaria), dar a revenit rapid în România, la Corona Brașov, unde a bifat 5 sezoane (2020-2025). la Corona Brașov a câștigat 3 titluri naționale (2021 2023, 2024), 2 Cupe (2021, 2024) și un trofeu Erste Liga (2024), iar la Ciuc are un campionat intern (2018) și 3 Cupe (2016, 2018, 2019).

Steaua: „Un plus de experiență și valoare”

Transferul lui Radim Valchar a fost anunțat de clubul Armatei. „HOCHEI PE GHEAȚĂ

Transfer de senzație la Steaua! RADIM VALCHAR, unul dintre cei mai apreciați și valoroși hocheiști care au evoluat în România în ultimul deceniu, va îmbrăca tricoul roș-albastru! După cinci sezoane petrecute la Corona Brașov, unde a câștigat Erste Liga 2023–2024 și a fost unul dintre cei mai eficienți marcatori ai echipei, Radim vine să întărească ofensiva Stelei și să aducă un plus de experiență și valoare lotului nostru. Născut în Cehia, Radim Valchar a obținut cetățenia română și este component al echipei naționale de seniori a României cu care a participat recent la Campionatul Mondial – Divizia IA, găzduit de Sfântu Gheorghe „, anunță Steaua.

Cu peste 500 de meciuri în ligile din Cehia, Slovacia, Finlanda, Franța și România, Radim este un atacant de mână stângă, capabil să joace eficient pe ambele aripi.

Se remarcă prin tehnica de patinaj, simțul porții, viteza și abilitatea de a marca din orice poziție.

Palmares

Campion Erste Liga (2023/2024) – Corona Brașov

Finalist Erste Liga (2018/2019) – SC Miercurea Ciuc

Finalist Erste Liga (2020/2021) – Corona Brașov

Campion național al României (Liga Națională) – Corona Brașov

Câștigător al Cupei României – Corona Brașov

„Vítej v rodině Steaua, Radime!”, este anunțul CSA Steaua București.

Publicat: 05 05. 2025, 12:04