Remy Bonjasky a avut ce aplauda: show în ringul de la Romexpo. Rezultatele galei Superkombat

  • Peste 1.000 de persoane au asistat sâmbătă seară, la Romexpo, la gala Superkombat Expo, acolo unde ploieșteanul Amansio Paraschiv și-a confirmat statutul de cel mai bun luptător român la categoria mijlocie, în vreme ce brazilianul Cesar Almeida a devenit noul campion mondial Superkombat la semigrea.

Sub privirile legendarului Remy Bonjasky, sosit în Capitală pentru a inaugura Academia Superkombat, dar și a piloților milionari de la Gumball 3.000 Amansio a fost declarat învingător în fața lui Cristian Milea, după o decizie split, la capătul celor trei runde și rămâne astfel neînvins în Superkombat. În cel mai spectaculos meci al galei transmisă în direct în 95 de țări de Eurosport și Fight Box TV, Cristi Spetcu a pierdut la decizie duelul cu grecul Stauros Exakoustidis. Cei doi au stabilit chiar după meci ca în acest an să aibă loc o revanșă, tot în România.
În prima parte, dedicată noilor eroi, Daniel Corbeanu și Bogdan Năstase au reușit să obțină victorii în confruntările internaționale, în timp ce în meciul cap de afiș al evenimentului, brazilianul Cesar Almeida a reușit să câștige la decizie cu spaniolul Moises Baute în confruntarea pentru centura mondială la categoria semigrea.

Pe lângă cele 11 meciuri, fanii de la Romexpo au putut vizita și zona Expo a Superkombat, în care au aflat ultimele noutăți din zona de nutriție, life style și echipamente sportive de la cele mai cunoscute branduri din domeniu. De asemenea, au putut fi admirați și patru dintre bolizii care au participat la raliul celebrăților Gumball 3.000.
În dimineața galei, tot la Romexpo, au avut loc și preselecții pentru circuitul Superkombat, 40 de luptători din toată țara înscriindu-se pentru a-și urma visul. O parte dintre ei au primit deja confirmare și vor lupta în deschiderea viitoarelor gale din acest an. Prima programată este pentru 25 iunie, promotorul Eduard Irimia anunțând că intenționează să o organizeze la Constanța.

Rezultatele galei Superkombat:
New Heroes

1. Categoria semigrea plus (-86 kg)
Cosmin Ionescu l-a învins la decizie unanimă pe Alexandru Nedelcu
2. Categoria semigrea (-81)
Dani Traore (Germania) l-a învins prin KO în prima repriză pe Eduard Ingeaua
3. Categoria welter (-69 kg)
Daniel Corbeanu l-a învins prin TKO pe Bledion Pireva (Albania)
4. Categoria semigrea (-81 kg)
Bogdan Năstase l-a învins la decizie pe Nigel Thomas (Marea Britanie)
5. Categoria super cruiser (-95 kg)
Dănuț Hurduc l-a învins la decizie pe Cristian Ristea
World Grand Prix
1. Categoria semigrea plus (-86 kg)
Imanol Rodriguez (Spania) l-a învins la decizie după o rundă suplimentară pe Dumitru Topai
2. Categoria cruiser (-92 kg)
Clyde Brunswijk (Surinam) l-a învins la decizie split pe Sebastian Cozmâncă
3. Categoria grea (+96 kg)
D’Angelo Marshall (Curacao) l-a învins la decizie unanimă pe Kirk Krouba (Belgia)
4. Categoria mijlocie (-71 kg)
Amansio Paraschiv l-a învins la decizie split pe Cristian Milea
5. Categoria ușoară (-65 kg)
Stauros Exakoustidis (Grecia) l-a învins la decizie unanimă pe Cristi Spetcu
6. Titlul mondial Superkombat – Categoria semigrea plus (-86)

Cesar Almeida (Brazilia) l-a învins la decizie unanimă pe Moises Baute (Spania)

Publicat: 09 05. 2016, 15:00
Actualizat: 09 05. 2016, 19:52