Rame olimpice!** Nicoleta Albu și Camelia Lupașcu deschid seria curselor pentru podiumul mondial

România începe să bifeze obiectiv după obiectiv la Mondialele de canotaj de la Bled (Slovenia). Echipajul de dublu rame fără cârmaci, format din Nicoleta Albu și Camelia Lupașcu, deschide azi (ora 13:45, Eurosport 2) seria curselor pentru podiumul mondial. Prin calificarea în finală, cele două au obținut biletul pentru JO 2012.

Vicecampioane mondiale în 2009, Camelia Lupașcu și Nicoleta Albu și-au regăsit ritmul pe apele Lacului Bled. „Noi tragem pentru o medalie, este gândul cu care am pornit în acest an în pregătire. Întotdeauna înaintea fiecărei curse ne spunem că nu vrem să avem regrete. Va fi o bătălie grea, dar șansele sunt aceleași pentru toată lumea”, prefața Camelia Lupașcu lupta pentru podium la Bled. După un început ezitant, în care a tras în recalificări (au terminat calificările pe locul trei), echipajul de dublu rame fără cârmaci și-a asigurat, ieri, fără emoții, locul în finala probei. Repartizate în a doua semifinală alături de echipajele puternice ale Noii Zeelande, Statelor Unite, Canadei și Germaniei, elevele lui Mircea Roman au pornit bine și s-au bătut în permanență pentru locul secund cu Australia. Un duel care a avut nevoie de photofiniș pentru a stabili podiumul finalist: Noua Zeelandă (7:11.84), Australia (7:13.43) și România (7:13.47). Tricolorele urcă astfel în finala de șase și își asigură calificarea directă la Londra 2012 (primele opt echipaje sunt calificate). Este, de altfel, a 18 prezență românească, până acum, la competiția olimpică.

Tot ieri s-a calificat în finală și barca de 8+1, fetele terminând pe locul 2 recalificările, cu timpul de 6:08.72, după echipajul Marii Britanii. Pentru a ajunge la Londra 2012, ele trebuie să termine cursa în primele cinci.

Publicat: 01 09. 2011, 03:00
Actualizat: 01 09. 2011, 08:35