Prima echipă de tradiție care se retrage din voleiul european în urma coronavirusului. Ce deficit a înregistrat în ultima perioadă

TV Rottenburg este prima formație din voleiul mondial care a anunțat în mod public că, din cauza coronavirusului, care a afectat afacerile sponsorului principal, nu se mai poate înscrie în ediția viitoare a primei ligi germane masculine de volei, Bundesliga.

Voleibalistul Laurențiu Lică, căpitanul naționalei, s-a retras din activitate la vârsta de 40 de ani. De ce a luat această decizie | VIDEO

Mai mult, criza este atât de gravă încât nici măcar în liga secundă nu se va putea prezenta. Echipă cu o prezență neîntreruptă de aproape 20 de ani pe prima scenă a voleiului masculin din Germania. TV Rottenburg ocupa, la momentul opririi campionatului, locul 9 din 12 echipe. În această țară nu s-a acordat titlul de campioană, doar s-a încheiat brusc sezonul, scrie doarvolei.ro.

„Trebuie să tragem acum cortina”

„Numai în ultimele zile, retragerile sponsorilor pentru sezonul viitor au creat un deficit de șase cifre. Operațiunile din Bundesliga nu mai pot fi gestionate fără ajutor financiar major, motiv pentru care trebuie să tragem acum cortina”, își explică decizia clubul TV Rottenburg într-un comunicat de presă.

În ciuda unui sezon sportiv de succes, care a fost încununat de semifinale în Cupa DVV și de a doua cea mai bună prezență în întreaga ligă, perspectivele financiare ale clubului, care avea probleme financiare serioase chiar înainte de pandemie, s-au deteriorat brusc. „În condițiile date, nu putem fi responsabili pentru a solicita o licență în prima sau a doua Bundesliga în sezonul viitor”, a declarat Philipp Vollmer, director general al TVR Volleyball GmbH.

Mărturia voleibalistei din naționala României, „evadată” din Italia după declanșarea pandemiei de coronavirus. „Sunt în carantină. M-au adus cu ambulanța”

Decizia TV Rottenburg a fost aceea de a se retrage în divizia a 3-a pentru următorul sezon.

Publicat: 06 04. 2020, 07:21