Presa maghiară exultă după Ungaria – România. Ce au titrat jurnaliștii de la Budapesta după victoria de la Mondiale
Ungaria a învins România la Campionatul Mondial de handbal și maghiarii exultă după ce au făcut un pas uriaș spre sferturile de finală.
Din păcate pentru românce, drumul la Campionatul Mondial de handbal se încheie în proporție de 99%. „Tricolorele” aveau nevoie de o victorie împotriva adversarelor din Ungaria, dar nu au reușit să își impună jocul și au căutat pe tot parcursul meciului să revină pe tabelă, însă fără succes.
Presa din Ungaria exultă deoarece s-a făcut un pas important spre sferturile de finală. România era cel mai dificil adversar al unguroaicelor pentru locul 2, astfel că emoțiile au trecut.
Ungurii, din nou victorioși în fața românilor: „Raportul forțelor nu s-a schimbat prea mult”
România a ajuns în faza principală la Mondialul din Germania/Olanda, dar nu a putut produce surpriza în fața medaliatei cu bronz de la Campionatul European.
Ungaria a dominat autoritar jocul și s-a impus cu 34-29. A fost un meci dificil pentru „tricolore” în care au ratat mult și s-au împotmolit la fazele în care ar fi putut face diferența. Lorena Ostase a luptat din greu și a fost evidențiată de maghiari, însă fără succes.
„Le-am învins pe românce, am făcut un pas mare spre sferturile de finală”, titrează Nemzeti Sport.
Presa maghiară a vorbit și despre celelalte confruntări recente, dar și istoria de peste 6 decenii care leagă cele două națiuni, cele mai multe confruntări fiind câștigate de vecinii noștri.
„De mai bine de o sută de ori soarta a adus față în față Ungaria și România la handbal feminin, în cele șase decenii și jumătate scurse din 1961. Bilanțul nostru (59 de victorii, 9 egaluri, 34 de înfrângeri) și cea mai recentă amintire sunt pozitive împotriva lor; de la meciul din grupele principale ale Europenelor din 2024 de la Debrecen, câștigat de noi cu 37–29, raportul forțelor nu s-a schimbat prea mult, așa că puteam aștepta cu optimism și acest nou capitol”, a mai scris presa maghiară.
Pentru elevele lui Ovidiu Mihăilă urmează meciurile cu Japonia și Elveția, dar șansele sunt aproape nule să mai prindă un loc în primele 8 naționale. Doar primele 2 echipe se califică mai departe. Ungaria și Danemarca au deja un avans considerabil, astfel că doar o minune ar putea face ca „tricolorele” să obțină calificarea după ultimele două partide din faza principală.
- Ungaria – 6p (+16) – 2 meciuri de jucat
- Danemarca – 4p (+25) – 3 meciuri de jucate
- România – 2p (-4) – 2 meciuri de jucat
- Japonia – 2p (-15)* – 2 meciuri de jucat
- Elveția – 2p (-12)* – 2 meciuri de jucat
- Senegal – 0p (-10) – 3 meciuri de jucat