Preda a demisionat

Scandalul izbucnit sâmbătă seara, la Mall Plaza România din București, a obligat clubul Dinamo Brașov să renunțe la serviciile lui Eugen Preda după ce acesta și-a dat demisia din funcția de subofițer MAI.

Campion la lupte, Preda a suferit un traumatism cranio-cerebral și o contuzie toracico-abdominală în urma altercației cu angajații BGS care asigurau paza mallului, însă viața sa nu este pusă în pericol. Duminică, el a fost internat sub pază la Spitalul Municipal din Capitală, iar ieri a fost pus în libertate de Judecătoria sectorului 6. Procurorii au atacat cu recurs decizia de cercetare în libertate. Sportivul, care deține titlul mondial la kempo și pe cel european la wushu, și-a înaintat demisia din funcția de subofițer al Ministerului Administrației și Internelor în care era angajat la CS Dinamo Brașov.

„Probabil că nu vrea să implice clubul și ministerul în acțiunile sale personale. În Eugen Preda sunt doi oameni. Un sportiv foarte bun și un alt om care ajunge în astfel de situații. Regret sincer ce s-a întâmplat”, a declarat pentru Mediafax comandantul CS Dinamo Brașov, Constantin Luca, care a anunțat atât federația de lupte, cât și pe cea de arte marțiale că Preda nu mai activează la această grupare.

Din dispoziția ministrului de Interne, Dan Nica, Corpul de Control al MAI a început o verificare internă atât la Dinamo București, cât și la Dinamo Brașov.

Publicat: 24 02. 2009, 07:45
Actualizat: 24 02. 2009, 07:45