Potec, doar locul 5 în finala de la 800m liber

Sportiva Camelia Potec s-a clasat, joi, pe locul cinci în finala
probei de 800 de metri liber, la Campionatele Europene de la
Budapesta.

După 8:33.09 minute în calificări, multipla medaliată europeană
Camelia Potec și-a îmbunătățit performanța în finala probei de 800
de metri liber, pe care a încheiat-o în 8:26.81 minute, pe locul
cinci.

Proba a fost câștigată de campioana mondială, daneza Lotte Friis,
care a parcurs cei 800 de metri în 8:23.27 minute.

Tot joi, la sărituri în apă, proba 10 metri platformă, Mara
Aiacoboae și Corina Popovici s-au calificat în finală, programată
în sesiunea de seară.

Delegația României la CE de la Budapesta include șase sportivi la
natație și trei la sărituri în apă, înscriși în mai multe probe de
concurs.

Obiectivul impus la competiția din țara vecină este câștigarea unei
medalii, care nu a fost încă atins.

sursa: Mediafax

Publicat: 12 08. 2010, 18:32
Actualizat: 12 08. 2010, 18:35