Steaua se duelează cu Iosep

Câștigătoare în acest sezon a Cupei României, echipa antrenată de Vlad Hagiu, Steaua București, va pleca la începutul săptămânii viitoare în Ungaria unde se va pregăti alături de Honved Budapesta.

Formația cu un palmares răsunător în polo-ul mondial îl are în componență și pe Andrei Iosep, unul dintre cei mai buni stângaci ai lumii.Internaționalul român s-a transferat în acest sezon la trupa maghiară, după ce sezonul trecut a devenit campion al Croației cu Mladost Zagreb, grupare pe care a condus-o până în Final Four-ul Euroligii.

„Îmi lipsește un pic Zagrebul, dar sunt încântat că am venit aici. E un club faimos și foarte resptectat. Referitor la nașionala României, e bine că până la urmă ne-am calificat la Mondialul din 2009”, ne-a declarat stângaciul care sâmbătă va împlini 31 de ani.

Iosep e singurul tricolor care a evoluat în patru dintre cele mai tari campionate din lume: italian (AS Roma), spaniol (Mataro), croat (Mladost) și maghiar (Honved).

Publicat: 19 09. 2008, 20:28
Actualizat: 19 09. 2008, 20:29