Scandal sexual la polo!

Component al naționalei și al echipei Dinamo, Dimitri Goanță (21 de ani) a fost atras, conform publicației Cancan, într-o rețea dubioasă care se ocupă de sclavie sexuală, perversiuni și sado-masochism.

Sursa menționată a publicat fotografii incendiare în care uriașul fundaș (2,05 m), unul dintre cei mai buni poloiști din România, îl calcă în picioare pe capul rețelei, preotul Ștefan Popa, într-un apartament din București.

Contactat de ProSport, Goanță, care recunoaște că a fost atras de suma avansată, a lăsat să se înțeleagă că ședința sado-maso în care el juca rolul „stăpânului”, iar arhimandritul rolul sclavului a fost pusă la punct, pentru a-l discredita de fapt pe Ștefan Popa. Surse din interiorul clubului Dinamo ne-au declarat că ministrul de interne, Cristian David, l-a sunat ieri – dimineață pe șeful clubului, Marcel Popescu, pentru a-i cere acestuia să demareze o anchetă. Pe de altă parte, forul poloistic intern a evitat să comenteze cazul.

„Nu regret“

Aflat la Oradea în cantonament cu naționala, Dimitri Goanță a acceptat ieri să discute cu ProSport.

Dimi, spune-ne cum a început povestea?
Am fost contactat de acest tip pe internet, pe hi5 și mi-a propus să-l cocoșez pentru 500 de euro. M-am întâlnit cu el, l-am călcat în picioare, nimic mai mult, am luat banii și asta a fost.

Îți pare rău?
A fost o chestie teribilistă din partea mea. Ulterior am realizat că e ceva deplasat și de asta nici n-am mai zis nimănui. Oricum cred că preotul a fost ținta vizată, nu eu. Am simțit că e ceva nelalocul lui, dar… Eu n-am nicio problemă.

Adică nu te afectează cu nimic…
Nu. Și nu regret nimic. N-a fost nici măcar o perversiune.

Unde ești acum?

Eu sunt bine, cu echipa la Oradea și se pare că voi face parte din lotul pentru Europene (n.r. 3-13 iulie Malaga). Îmi continui cariera, n-are de ce să mă afecteze întâmplarea.

Dacă ți-ar mai propune cineva o experiență asemănătoare, ai mai face-o?
Sigur. Pentru 1.000 de euro. Glumesc, bineînțeles.

Publicat: 26 06. 2008, 00:33
Actualizat: 26 06. 2008, 12:49