România a câștigat Turneul „Mihat Hantal Memorial”, din Turcia

Naționala de polo a României a câștigat, duminică, Turneul „Mihat Hantal Memorial”, din Turcia, după ce a obținut a treia victorie din competiție, cu Macedonia, scor 10-6.

În precedentele două meciuri, poloiștii români au învins Olanda, cu 14-6 (4-2, 3-1, 3-2, 4-1), respectiv Turcia, cu 18-8 (4-1, 6-1, 5-4 și 3-2).

Jucătorii antrenați de Kovacs Istvan au susținut în Turcia ultimele teste înaintea plecării spre CE din Olanda, în 12 ianuarie.

Naționala României va evolua în grupa B, cu Croația, Serbia, Muntenegru, Spania și Germania, în timp ce în grupa A, se vor duela Olanda, Italia, Ungaria, Macedonia, Turcia și Grecia.

România va întâlni în primul meci Croația, în 16 ianuarie, (ora 15.30, ora României), celelalte partide fiind programate astfel: cu Spania (17 ianuarie, ora 17.00), cu Muntenegru (19 ianuarie, ora 21.30), cu Serbia (21 ianuarie, ora 14.00), cu Germania (23 ianuarie, ora 18.30). Vor urma meciurile din sferturile de finală (25 ianuarie), semifinalele (27 ianuarie) și finalele pentru medalii (29 ianuarie).

Tricolorii sunt obligați să se claseze în primele nouă locuri, pentru a obține și calificarea la turneul preolimpic de la Edmonton (1-8 aprilie), de la care primele patru clasate vor obține „biletele” pentru JO de la Londra.

Mediafax

Publicat: 08 01. 2012, 13:52
Actualizat: 08 01. 2012, 15:38