România a bătut campioana olimpică!

Naționala de polo a României a învins, vineri, reprezentativa
similară a Ungariei, scor 11-9, în meciul de debut de la turneul
amical de la Portugalete (Spania), în pregătirea celor oficiale de
la Campionatul European din Croația.

La Portugalete, tricolorii au debutat excelent, învingând
multipla campioană Ungaria. În următoarele două partide, România va
întâlni Spania și Muntenegru.

Al doilea și ultimul test pentru România, înaintea CE din
Croația, este programat între 20 și 22 august, la Kosice – Cupa
Dunării, echipele participante fiind Slovacia, Grecia și Marea
Britanie.

Plecarea delegației României spre Zagreb este programată pentru
data de 27 august. Datorită calificării la Campionatul Mondial din
2011, obținută recent la Liga Mondială (locul 5), naționala țării
noastre nu mai are presiunea unui obiectiv impus la CE din Croația,
ci o clasare cât mai bună. Dacă se vor clasa în primele șase locuri
la Zagreb, tricolorii nu vor mai juca ulterior meciuri de
calificare la următoarea ediție a CE (2012).

La Europenele din Croația, România va evolua în grupa A,
împotriva echipelor Muntenegru, Croația, Italia, Spania și Turcia.
În grupa B au fost repartizate Serbia, Ungaria, Germania, Grecia,
Rusia și Macedonia.

Meciul de debut al României este programat pentru data de 29
august, de la ora 11.00, în compania Turciei, fiind chiar partida
de deschidere a Campionatului European.

MEDIAFAX

Publicat: 13 08. 2010, 20:33
Actualizat: 13 08. 2010, 21:35