A 3-a minune**

La Mondialul din 2005 s-a consumat un miracol, locul șase, pentru ca,  un an mai târziu, să se petreacă o minune, poziția a patra la Europene. Acum, la Foro Italico din Roma, promovarea în sferturi e de domeniul fantasticului, după 7-5 în barajul cu Australia.

Bazinul cu 5.000 de locuri e ocupat cam de aceeași  sumă de fani care vin la un derby la Dinamo. Mai la umbră, sectorul  presei e însuflețit doar de comentatorul partidei care urlă parcă din gură de șarpe: Hai România! Aude până și selecționerul Kovacs Istvan, ungurul ce poartă cu mândrie tricoul galben-roș-albastru, iar scandarea își revarsă ecoul în apa aproape clocotită de 29 de grade.

Prima repriză curge perfect pentru noi. Stoenescu aruncă ancorele pe minge, Matei e mai rapid ca oamenii din țara lui Ian Thorpe, defensiva impermeabilă e stânca de care se sparge orice val al lui Whalan & co, iar Diaconu împinge o voleibalată  pentru 1-0. Nu pentru mult timp însă, pentru că  ratăm cu seninătate, și Campbell îi păstrează pe „canguri“ la suprafață. Dar Radu e leul de mare care mușcă din trei adversari. Unul e eliminat, celălalt se îneacă, al treilea nu-i ține piept (2-1) la finele primului sfert. În susul apei, Șaptele tricolor e susținut de șase fanatici suporteri din tribune și următoarele opt minute se scurg tot pentru noi (3-2), după ce Kadar îi colorează plasa lui Stanton cu balonul galben-roz.

Românii demonstrează la pauză că sunt peste tot la Roma, iar un conațional inventiv înșfacă microfonul și silabisește într-o română marcă înregistrată Florin Răducioiu un discurs ad-hoc construit pe coordonatele Forza România, șuncă și cârnați. Și jocul capătă sare și piper în actul trei, tricolorii având în superioritate numerică viteza unui submarin, care-i face pe australieni să urmărească circulația mingii precum spectatorii la un meci Federer-Nadal. Iosep valorifică un 5 m, Stoe punctează la capitolul impresie artistică zburând din bară în bară, iar Ramiro pune punct penultimului act cu o aruncare din Oradea (5-3).

Croația, adversara din sferturi

În apă pare că ies scântei.  Șireți ca niște vulpi, „cangurii“ lui John Fox îl păcălesc pe Stoenescu (5-4), dar băieții lui Kovacs reproduc bombardamentul japonezilor de la Pearl Harbour. Nu le-a mers cu americanii, le funcționează în schimb cu cine pică la rând. Iar ghiulelele cad din cel mai rapid contraatac al carierei lui Radu și din poigneul violent al lui Diaconu (7-5)…pot mai mult chiar pe final, dar nu trag toate gloanțele. Mai opresc ceva și pentru Croația, campioana mondială!

„Portarul Stoenescu și apărarea noastră perfectă au făcut diferența în partida cu Australia” Florin Niță, vicepreședinte FR POLO

13 intervenții din 18 aruncări pentru Stoenescu

Publicat: 26 07. 2009, 23:36
Actualizat: 26 07. 2009, 23:40