Performanță | Prevc zboară, nu se mai oprește. După câștigarea Turneului celor patru trambuline, slovenul s-a încoronat campion mondial la zbor cu schiurile

Peter Prevc are un sezon fabulos: după trei victorii din patru posibile în etapele tradiționalei competiții dintre ani – Turneul celor patru trambuline – care i-au adus „Vulturul de aur”, betonându-i totodată avansul în Cupa Mondială de sărituri cu schiurile, slovenul de 23 de ani a câștigat sâmbătă Campionatul Mondial de zbor cu schiurile, de la Bad Mitterndorf.

Prevc a reușit nu doar să câștige titlul mondial, la capătul a trei manșe, întrucât a patra a fost anulată din cauza condițiilor meteo precare (vânt puternic și ninsoare), ci să și doboare în două rânduri recordul celui mai lung zbor pe trambulina austriacă de la Kulm – cu o încercare de 243 m, vineri, în runda a doua, apoi cu un 244 m sărit sâmbătă, în runda a treia.

251,5 metri este recordul mondial în materie de cel mai lung zbor cu schiurile, stabilit de norvegianul Anders Fannemel, la Vikersund, în februarie 2015.

Norvegianul Kenneth Ganges a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de zbor cu schiurile, grație unei încercări de 238,5 m, iar bronzul i-a revenit austriacului Stefan Kraft, cel care a zburat 226,5 m.

Publicat: 16 01. 2016, 17:29
Actualizat: 16 01. 2016, 18:53