Party cu slănină și palincă

Campioana României la hochei, Sport Club, a avut parte de o
noapte lungă și plină de peripeții, după ce a cucerit pentru a 12-a
oară titlul național (4-2 cu Steaua, la general).

Plecați din București joi seara, în jurul orei 23:00, elevii
suedezului Ulf Weinstock au ajuns acasă, la Miercurea-Ciuc, abia
spre dimineață, după ce au făcut câteva opriri forțate, la Sfântu
Gheorghe, Băile Tușnad, dar și în câteva sătucuri.

Așteptați cu palincă și slănină de zeci de oameni din
localitățile pe unde au trecut cu autocarul, „ciucanii” le-au
prezentat acestora trofeul, au gustat din meniul tradițional și au
sărbătorit cu zarvă. „A fost foarte emoționant, pentru că sunt
oameni pe care nu îi știi, nu prea te întâlnești cu ei, să îi vezi
pe toți stând până noaptea târziu să se bucure cu tine…”, a
mărturisit Gal Sandor, secundul de la Sport Club. Iar tocmai pentru
a le mulțumi celor ce i-au sprijinit, oficialii harghiteni le
acordă prilejul fanilor să scoată crosele împotriva favoriților,
într-un meci inedit în care echipa Sport Club va întâlni azi, de la
ora 17:00, la Patinoarul „Vakar Lajos”, o echipă a
suporterilor.

Petrecerea de titlu va fi amânată cu aproape o lună, pentru că,
marți, câțiva dintre jucători se întorc la București, fiind
convocați la națională.

FOTO: Csiki Zsolt

Publicat: 27 03. 2010, 10:40
Actualizat: 27 03. 2010, 11:39