Ovidiu Ionescu, argint istoric la Campionatele Europene de tenis de masă. Românul a cedat în finala cu germanul Timo Boll, scor 4-1

Românul Ovidiu Ionescu a fost marea surpriză a Campionatelor Europene de tenis de masă de la Alicante (Spania). Buzoianul în vârstă de 29 de ani a cucerit medalia de argint în proba individuală, după ce a eliminat câțiva dintre marii jucători ai Europei și chiar ai lumii.

În finala disputată duminică seara, Ionescu a cedat în fața germanului Timo Boll (37 de ani), numărul 1 în clasamentul european, scor 1-4 (11-6, 7-11, 9-11, 6-11, 5-11). Ultima performanță de asemenea calibru în competiția masculină (argint european) fusese realizată în 1960 de Radu Negulescu.

Seria victoriilor lui Ovidiu Ionescu la Alicante s-a oprit în finala competiției. Cu argintul la gât, românul a intrat extrem de decis în meciul cu legendarul Timo Boll, de șase ori campion european înaintea meciului, septuplu la finele lui. Agresiv și inspirat, Ionescu nu l-a lăsat pe german să respire și a câștigat primul parțial cu 11-6. Din setul doi, Boll a schimbat registarul tactic. A jucat mai variat, preluând încet-încet inițiativa după jumătatea fiecărui set. Ovidiu a încercat să-și joace șansa până la capăt, dar victoria i-a aparținut în cele din urmă jucătorului mai experimentat.

Ovidiu Ionescu a cucerit singura medalie a României la Europeanul de tenis de la masă.

Credit foto: ittfworld

Publicat: 23 09. 2018, 20:49
Actualizat: 23 09. 2018, 20:50