Orașele Paris și Los Angeles vor fi supuse votului final pentru organizarea Jocurilor Olimpice

  • Comitetul Internațional Olimpic (CIO) va alege miercuri, pe 13 septembrie, la Lima, Peru, orașele care vor găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2024 și 2028, a anunțat joi forul internațional.

Membrii CIO vor vota cu mâinile ridicate cele două orașe. Cei aproximativ 100 de oficiali vor fi întrebați: „Aprobați acordul tripartit încheiat între CIO, Paris și Los Angeles?”. S-a renunțat astfel la votul electronic secret.

Parisul candidează singur pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2024, în timp ce Los Angeles a intrat în cursă pentru Jocurile Olimpice din 2028. Inițial, metropola din California a dorit să organizeze competiția din 2024, dar ulterior s-a decis ca americanii să se axeze pe Jocurile Olimpice din 2028.

Acordul dintre CIO, Paris și Los Angeles a fost semnat, dar urmează să fie prezentat, miercuri, la Lima, înaintea votului.

Publicat: 07 09. 2017, 20:12
Actualizat: 07 09. 2017, 20:13