Omul potrivit la locul potrivit

De doi ani, sportul românesc și-a găsit echilibrul într-o formulă managerială bicefală, competentă și complementară: Octavian Morariu (COSR) – Octavian Bellu (ANS). Fiecare dintre cei doi președinți a performat pe ulița lui. Morariu a refăcut relațiile cu forurile olimpice internaționale, fiind foarte aproape de a deveni membru CIO. A creat un adevărat paradis sportiv la Izvorani și a asigurat liniștea performerilor și a antrenorilor acestora prin crearea „Polurilor România”. Bellu a deschis uși importante până la cele mai înalte niveluri politice, putând converti cota sa de popularitate în avantaje pentru sportivi. Poate și mai important, a început o lucrare vastă, dar necesară, de reorganizare a întregului sistem.

Pe 27 noiembrie sunt programate alegerile pentru președinția COSR și, din câte se aude, Bellu ar dori să intre în competiție cu Morariu pentru fotoliul de șef al forului olimpic. E dreptul fostului mare antrenor de gimnastică să-și aleagă drumul, însă indiferent de cum se va încheia scrutinul de peste două luni sportul românesc va pierde. Cum Bellu va fi obligat, pentru a candida, să-și dea demisia de la ANS, dintr-un post pe care niciun partid politic nu va îndrăzni vreodată să-l dea altcuiva fără a-și atrage antipatii colosale, e clar că unul dintre cei doi conducători va ieși din schema performanței. Un preț prea mare, pe care sportul românesc nu și-l poate permite.
 

Publicat: 30 09. 2008, 20:07