OFICIAL | Simona Halep a căzut până pe locul 14 în clasamentul WTA! Care este situația celorlalte românce

Simona Halep a coborât de pe locul 11 pe 14, cu 3.152 de puncte, în clasamentul dat publicităţii luni, după ce a pierdut punctele aferente trofeului câştigat la Roma, în urmă cu un an.

Lider este în continuare sportiva australiană Ashleigh Barty, cu 10.075 de puncte.

S-au înregistrat schimbări și în top 10 WTA. Barbora Krejcikova și Iga Swiatek au urcat câte două poziții și au ajuns la cea mai bună clasare din carieră.

OFICIAL | Simona Halep a căzut pînă pe locul 14 în clasamentul WTA! Care este situația celorlalte românce

În schimb, Sofia Kenin a pierdut un loc, în timp ce Naomi Osaka a mai coborât trei poziții.

Cum arată noul top 10:

1. Ashleigh Barty – 10.075 puncte
2. Aryna Sabalenka 7.720
3. Karolina Pliskova 5.315
4. Elina Svitolina 4.860
5. Barbora Krejcikova 4.668
6. Iga Swiatek 4.571
7. Sofia Kenin 4.413
8. Naomi Osaka 4.326
9. Garbine Muguruza 4.135
10. Petra Kvitova 4.060

Sorana Cârstea a urcat pe locul 37

Celelalte românce din Top 200 ocupă următoarele poziţii:

– Sorana Cîrstea a urcat trei poziţii, până locul 37, cu 1.745 de puncte;
– Irina Begu a coborât opt poziţii şi este pe locul 62, cu 1.095 de puncte;
– Gabriela Ruse a urcat două locuri şi este pe poziţia cu numărul 99, cu 807 puncte;
– Ana Bogdan a coborât o poziţie şi este pe 109, cu 726 de puncte;
– Irina Bara a urcat cinci poziţii până pe locul 113, cu 701 de puncte;
– Jaqueline Cristian se menţine pe 127, cu 607 puncte;
– Patricia Ţig a coborât 18 de poziţii şi este pe locul 165, cu 455 de puncte;
– Mihaela Buzărnescu a coborât o poziţie şi este pe locul 175, cu 423 de puncte.

Simona Halep, cap de serie numărul 12, a ratat calificarea în sferturile de finală ale US Open, după ce a fost învinsă de ucraineanca Elina Svitolina, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, cu scorul de 6-3, 6-3.

Cea mai bună performanţă a Simonei Halep la US Open a fost calificarea în semifinale, în 2015, iar în 2016 a ajuns în sferturi. Anul trecut ea nu a participat la acest grand slam, din cauza pandemiei de coronavirus. În 2019, ultima ediţie la care a participat, românca a fost eliminată în turul al doilea.

Publicat: 20 09. 2021, 09:39
Actualizat: 20 09. 2021, 14:33