O nepoată a Simonei Halep face sport de performanță! Are 13 ani și e una dintre speranțele unei discipline tot mai populare în România | VIDEO EXCLUSIV

În familia Halep nu doar Simona are legătură cu sportul de performanță. Prosport a aflat că nepoata Simonei, este vorba despre Cristina, are toate șansele să devină una dintre gimnastele de top ale României.

La vârsta de 13 ani, ruda celei mai valoroase jucătoare de tenis din România, practică gimnastică ritmică, fiind una dintre sportivele de top ale federației de specialitate, informație confirmată de însăși Irina Deleanu, președintele FR de Gimnastică Ritmică.

Cristina Natalis Halep, legitimată la CSȘ Constanța, a concurat în aceste zile, la București, la cea de a 20-a ediție a Cupei Irina Deleanu.

O nepoată a Simonei Halep face sport de performanță! Are 13 ani și e una dintre speranțele unei discipline tot mai populare în România

„Este o fată foarte talentată, de mare perspectivă. Sunt convinsă că în doar câțiva ani va putea să reprezinte România la marile competiții internaționale”, a precizat Irina Deleanu.

Cupa Irina Deleanu la gimnastică ritmică a avut loc la Sala Polivalentă din București în perioada 18-23 mai 2021, unde au participat 400 de gimnaste și România s-a prezentat cu lotul de senioare și de junioare.

Simona Halep, numărul trei mondial, a anunţat, vineri, pe Instagram, că nu va participa la turneul de la Roland Garros din cauza accidentării pe care a suferit-o recent la Roma.

„Cu inima grea anunţ retragerea mea din turneul de la Roland Garros din acest an. Din nefericire, ruptura musculară de la gamba stângă are nevoie de mai mult timp pentru recuperare, iar perioada rămasă este prea scurtă”, a explicat Halep.

Simona Halep nu participă la Roland Garros

„Retragerea dintr-un turneu de Grand Slam contravine instinctelor şi aspiraţiilor mele de sportiv, dar este decizia potrivită şi singura pe care o puteam lua.

Gândul că nu voi fi la Paris mă întristează, dar îmi voi concentra energia pe recuperare, voi fi optimistă şi sper să revin pe teren imediat ce se va putea”, a mai scris Halep în postare, adăugând că va fi prezentă la Roland Garros în 2022.

Pe 12 mai, Simona Halep era nevoită să abandoneze în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 cu germanca Angelique Kerber, după 57 de minute de joc.

Ulterior, Halep a anunţat că are o mică ruptură musculară în partea superioară a gambei stângi, urmând ca din 17 mai să înceapă recuperarea în România, la piscină şi sală.

Publicat: 25 05. 2021, 10:00