O mamă a devenit campioană mondială la ridicat greutăți din întâmplare. Era în vacanță cu familia când s-a dus la prima competiție

SURSA FOTO: instagram.com/kates_coaching/
Vezi galeria foto - 4 poze

Kate Jones (49 de ani), o mamă din Plymouth, oraș situat pe coasta sudică a Angliei, a devenit campioană mondială la ridicat greutăți din întâmplare.

În urmă cu nici doi ani de zile, femeia a trecut printr-o schimbare de carieră și a început să practice sportul într-un mod mai intens. Apoi, în timpul unei vacanțe cu familia în Statele Unite ale Americii, a decis să se înscrie la o competiție oficială.

Povestea de film a lui Kate Jones, mămica din Plymouth, Anglia, care a devenit campioană mondială la ridicat greutăți fără să aibă o carieră în spate

Kate Jones este o femeie din Plymouth, Anglia, care de curând a ajuns cap de afiș în publicația BBC pentru că a devenit campioană mondială la ridicat greutăți.

Însă, acest detaliu, deși impresionant, nu a fost cel care i-a uimit cu adevărat pe jurnaliștii britanici. Dacă cei mai mulți sportivi de performanță dedică ani și chiar zeci de ani pentru dezvoltarea carierelor până la momentul în care ajung să pună mâna pe medalii, Kate a „păcălit” sistemul și a devenit cea mai tare din lume în nici 24 de luni de zile.

Potrivit BBC, femeia a lucrat la departamentul logistic din cadrul Marinei Britanice și a fost doar pasionată de fintess, nu și sportivă de performanță.

Însă, în urmă cu mai multe luni, ea a decis să își dea demisia după 22 de ani și să se axeze mai mult pe sport. A început să ridice greutăți constant, iar în cele din urmă, în timpul unei vacanțe cu familia în SUA, a decis să se înscrie în glumă la Congresul Mondial de Ridicare de Greutăți Amator (AWPC).

Și, surpriză! Kate Jones a câștigat medalia de aur la Campionatele Mondiale, categoria Masters 2, sub 56 kilograme, după ce a ridicat nu mai puțin de 92.5 kilograme la genuflexiuni, 50 de kilograme la bancă și 125 de kilograme la îndreptări.

„A fost prima mea competiție și iată! Am mers pur și simplu gândindu-mă că va fi o bună experiență și i-am luat pe copii cu mine, într-o scurtă vacanță”, a declarat Kate Jones, citată de BBC.

Totul s-a schimbat după retragerea din Marina Regală

Referitor la momentul în care a făcut pasul de la o pasionată de fitness la o veritabilă sportivă, femeia din Plymouth a declarat următoarele:

„Am început să mă gândesc puțin mai serios la haltere abia acum câțiva ani. După aceea am început să ridic greutăți din ce în ce mai mari și să mă uit la competiții. Apoi pur și simplu am început o carieră”, a completat Kate.

Pe de altă parte, pasiunea pentru haltere o ajută să rămână în niște parametri optimi din punct de vedere medical. Și le-a sfătuit pe mamele de pretutindeni să dea o atenție sporită acestui sport:

„Știu că multe mame vor să slăbească, dar atunci când te simți puternică ai parte de un sentiment de neegalat. Este un sentiment foarte plăcut. Așa că aș recomanda asta mai degrabă (n.r. – ridicarea de greutăți în detrimentul altor exerciții fizice mai ușoare). Multe mame se gândesc mereu la ce e în jurul lor, dar au nevoie să aibă mai multă grijă de ele însele. Iar ridicarea de greutăți este foarte bună. E excepțională pentru minte și pentru tot ceea ce înseamnă sănătatea mintală”, a completat Kate.

Publicat: 13 09. 2025, 12:29