MTS a împărțit bugetul pe anul 2015: 74 de milioane lei doar pentru sporturile olimpice!


•  Ministerul Tineretului și Sportului a stabilit sumele ce vor fi alocate federațiilor sportive pe anul 2015
•  Primele federații care au aflat ce sume vor avea în buget sunt cele olimpice, lor fiindu-le repartizate 54 de milioane de lei din bugetul de stat și încă 17 milioane lei din veniturile proprii ale MTS-ului, la care se adaugă 2 milioane de lei din Programul pentru întreținere și funcționare.

E oficial! Sportul românesc are de astăzi buget. Primii care au aflat câți bani vor avea pentru anul preolimpic 2015 sunt federațiile ce au ca țintă calificarea sportivilor la Rio 2016. În zilele următoare va fi stabilită și aprobată finanțarea pentru forurile neolimpice. La fel ca în 2014, podiumul este ocupat  de atletism, canotaj, handbal și gimnastică, cele patru discipline primind aceeași sumă ca anul trecut de la bugetul de stat, însă a crescut suma primită din veniturile proprii ale MTS. Principalul criteriu după care s-a făcut finanțarea este potențialul de calificare și de obținere de medalii la Jocurile Olimpice de la Rio 2016, obiectivul declarat al MTS fiind acela de a trimite peste 100 de sportivi în Brazilia.

De altfel, la majoritatea disciplinelor, sumele de la buget sunt identice cu cele din 2014, diferența fiind făcută de sumele acordate federațiilor sportive din veniturile proprii ale MTS. Cea mai mare creștere de finanțare s-a înregistrat la rugby, „stejarii” urmând să participe anul acesta la Cupa Mondială din Anglia.

 

 


„Anul acesta avem pentru sport 75 de milioane alocate din fonduri bugetare și 75 de milioane din veniturile proprii ale MTS, însă de la buget avem practic 64 de milioane de lei, restul de 10% îi vom primi abia în toamnă la rectificările bugetare . În cursul acestei săptămâni vom definitiva toate bugetele, atât pentru federațiile olimpice, cât și cele neolimpice și vor mai rămâne astfel 7 federații care trebuie să-și lămurească câteva probleme precum cea de box, bridge, snooker, patinaj, ciclism”, ne-a declarat Carmen Tocală, secretar de stat MTS.
 

Bugetul pe ultimii ani și pe anul în curs:

DE ȘTIUT: 60, 23 de milioane lei a fost bugetul alocat  de Ministerul Tineretului și Sportului în 2014 celor 61 de federații sportive

 

 

Publicat: 03 02. 2015, 21:41
Actualizat: 04 04. 2015, 22:32