CORESPONDENȚĂ DE LA MIAMI OPEN. Motivul incredibil pentru care Aryna Sabalenka susține că a pierdut meciul cu românca Sorana Cîrstea! După ce a dat vina pe căldură și umezeală, bielorusa a găsit un alt „inamic” invizibil! „Nu trebuie să mai bag în seamă asta”

Aryna Sabalenka a căutat explicații pentru înfrângerea cu Sorana Cîrstea și a oferit un motiv incredibil pentru eșecul în fața româncei.

Motivul incredibil pentru care Aryna Sabalenka susține că a pierdut meciul cu românca Sorana Cîrstea

“M-am luptat cu căldura și umiditatea mai mult decât cu Sorana”, găsește scuze Sabalenka, după ce Cîrstea a bătut-o în două seturi la “Miami Open”.
8 minute și 43 de secunde a stat la vestiare Sabalenka, după ce Cîrstea a câștigat primul set în 37 de minute.

“M-am luptat foarte mult cu condițiile, precum căldura, umiditatea. Am simțit că mingile zboară prea mult și nu-mi găseam coordonarea, controlul asupra mingii”, caută pretexte Sabalenka, dând vina pe vremea de la Miami. Afară au fost 29 de grade Celsius, umiditate 90 la sută și vânt moderat. Bielorusa susține că aceștia au fost adversarii ei și nu tenisul servit de Cîrstea.

“Sinceră să fiu, nu, nu mi-am dat seama că Aryna are probleme cu condițiile de joc”, parează cu tact Sorana, care nu ascunde că abia acum 4 zile Sabalenka a jucat finala la Indian Wells în condiții similare cu cele de la Miami.

“Sunt destul de norocoasă pentru că, de-a lungul carierei, nu am avut niciodată probleme cu căldura. Nu am crampe niciodată. Nu știu ce s-a întâmplat cu Aryna. Îmi place să joc când este cald. Nu mă deranjează deloc”, este elegantă Cîrstea care vită să spună că în același circumstanțe meteo a jucat și ea.

“Am încercat să fac tot posibilul până la ultimul punct. Pur și simplu nu m-am putut adapta la aceste condiții, din păcate”, afirmă Sabalenka, marcată de „corecția” administrată de Sorana, după un meci în care a folosit toate pungile de gheață din frigiderul instalat pe teren în lupta cu căldura.

“Pentru mine, a fost doar o altă zi la serviciu. De-a lungul anilor nu i-am acordat niciodată atenție. Dar în ultima vreme încep să-mi dau seama că sunt puțin mai bună decât majoritatea fetelor când joc în căldură”, afirmă Cîrstea, cea care este rezidentă la Dubai, unde vremea este la fel ca la Miami.

Cel mai jenant moment a fost, însă, cel în care Sabalenka dă vina pe comentariile din zona rețelelor sociale. Un motiv incredibil pentru o înfrângere neverosimilă: „Va trebui să mă focusez pe mine, fără să bag în seamă ce se scrie în social media sau ce spun alții. Trebuie să fac lucrurile așa cum știu eu și cred că o să joc la un nivel chiar mai bun. Trebuie să muncesc din greu pentru a progresa”.

Anul trecut tot o românca a eliminat-o

“I-am oferit atât de multe oportunități. Ea le-a luat”, se disculpă Sabalenka ca și când nu Sorana și-a creat avantajele în joc ca strategie și evoluție.

“Da, a fost doar o jucătoare mai bună azi decât mine !”, nu își ascunde îndoiala a doua jucătoare a lumii căreia Cîrstea i-a administrat cea mai cruntă corecție din 2023, sezon în care numai Elena Rybakina a învins-o în două seturi ca Sorana în finala de la Indian Wells, unde bielorusa, totuși, a pierdut la “tie-break”, în care a irosit două mingi ca să câștige primul set.

“Cu siguranță nu a fost cel mai bun meci ale meu. Data viitoare o să încerc mai bine!”, mai spune Sabalenka, care speră să joace mai bine la Miami, unde este rezidentă. Bielorusa pare că nu este acomodată cu condițiile meteo în conjunctura în care, și la ediția trecută, a pierdut tot cu o româncă: în turul secund, cu Irina Begu.

Lovitura cu care a zdruncinat-o Sorana Cîrstea

“Am câștigat împotriva unei campioane de Grand Slam și finalistă, săptămâna trecută, la Indian Wells. Jocul ei este foarte, foarte agresiv, numai că mie îmi place să contrez această brutalitate. Sunt chiar fan și îmi convine foarte mult jocul Arynei”, este francă Sorana, care la Miami a lovit cu “forehand-ul” în 77 la sută din cazuri ca prima execuție după “serviciu”.

Pe de o parte acest tipar de joc al lui Cîrstea este atât de evident încât adversarele ar trebui să îl poată stopa. Numai că Sorana cunoaște unghiurile, controlează viteza mingii și, de când este antrenată de Thomas Johansson, vizualizează așezarea în teren a oponentei. Este echilibrată ca atitudine în teren iar anticiparea o face să închidă punctul cu lovitura de “dreapta” imediat după ce “primul serviciu i-a intrat”.

Din cele 151 de ipostaze în care Cîrstea a început punctul cu “prim serviciu”, urmat de o lovitură de dreapta, Sorana a câștigat 98 dintre schimburi.

Adică 65 la sută eficacitate contra unor jucătoare de Top 5 mondial, ca Garcia și Sabalenka.

“La Indian Wells a fost grozav cu acele victorii și, chiar dacă am pierdut cu Iga (n.r. Swiatek) am simțit că aș fi putut juca mult mai bine. Așa că, venind aici la Miami, am prins încredere, am profitat de munca pe care am depus-o în ultimele două luni”, insistă Cîrstea asupra antrenamentelor lungi și tacticizate impuse de Johansson.

“Cu încrederea, cred că lucrurile devin un pic mai regulate pe teren, ceea ce este întotdeauna foarte, foarte motivant. Optimismul face să ai mai puține gânduri rebele în cap. Cu siguranță aș spune că săptămâna asta am fost mai calmă un pic și am abordat fiecare meci exact cum a trebuit, indiferent de adversară. M-am focusat pe ce aveam de pregătit foarte bine ca să fiu în stare să îmi fac treaba cum am gândit”, evaluează Sorana uluitoarea combinație “sferturi-semifinală” la Indian Wells și Miami, clasicul “Double Sunshine”.

 

Publicat: 30 03. 2023, 11:40
Actualizat: 30 03. 2023, 11:59