Moroșanu a dat răspunsul după amenințările lui Daniel Ghiță: „Adevărul nu poate fi ascuns”. Greii din K1 au intervenit și ei! Cătinaș și Benny, replici dure. „Te folosești de mijloace gen McGregor? Îți accept eu provocarea, sunt pensionat ca și tine”

Cătălin Moroșanu a reacționat după ce Daniel Ghiță l-a provocat. „Samuraiul” a revenit în ring la 37 de ani, a câștigat în fața lui Dzevad Poturak prin KO în prima repriză și i-a lansat provocarea lui Moroșanu, despre care a spus că evită o confruntare directă.

„Acel moment când afli că ești provocat de cineva care tocmai ți-a refuzat oferta. Adevărul nu poate fi ascuns! Pe 15 decembrie îmi fac încălzirea!”, a scris Moroșanu pe contul său de facebook.

Cel poreclit „Moartea din Carpați” a reacționat după ce Ghiță a lansat atacul pe rețelele sociale. „Am spus că toți marii ‘campioni’ ai României să vină în ring să lupte cu mine: Pauză… Nu-i aud și nu-i văd decât la emisiuni tv, unde sunt toți ‘campionii K1’. Luptătorilor, aveți șansa…Că nu mai sunt bun, sunt bătrân, dar vreau să lupt cu lupii tinerii, mari campioni K1, pe care nu-i văd pe la acțiuni civice, doar la tv. Moroșanu, ai curaj să lupți cu mine bărbătește? Esti mai tânăr, puternic, popular și cel mai bun din România. Aștept răspunsul”.

Provocarea Samuraiului a strânit reacții și din partea celorlalți „grei” din K1, iar Cătinaș a răspuns dur: „S-a întors salvarea noastră, eroul, salvatorul patriei și al kick-boxing-ului mondial! Unicul și inegalabilul Daniel Ghiță! Arogant și sfidător, ca de obicei! De ce nu ai făcut aceste provocări în urmă cu 4 ani, când erai în formă? De ce nu m-ai provocat pe mine când am fost în formă? Atunci aveai multe de pierdut și nu ai riscat, acum vrei fără muncă să obții ceva foarte repede!

Te folosești de mijloace gen McGregor? Îți accept eu provocarea, sunt pensionat ca și tine, amândoi nu avem nimic de pierdut, nici de câștigat! Am o pauză de 3 ani, la fel ca tine, am nevoie de câteva luni să intru în formă și un meci de revenire, după care putem semna contractul! Hai să lăsăm „lupii tineri ” în pace, ei au muncit iar noi am stat, nu ar fi corect! Ai curaj să lupti cu mine sau ți-a luat Saki toată bărbăția? Îți accept provocarea! Noi doi odată pentru totdeauna”.

Benny Adegbuyi, un alt campion K1, poreclit „Mister Gentleman”, a ales să-l ironizeze pe Daniel Ghiță, tot pe rețelele de socializare: „Când lupii tac, oile… [completați voi]”.

Publicat: 05 11. 2018, 09:55
Actualizat: 05 11. 2018, 09:56