Ministrul Carol Novak își bate din nou joc de rugby! Terenul de antrenament de la Stadionul Arcul de Triumf a ajuns pârloagă

Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf a intrat în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului de ceva vreme, dar baza a început să se degradeze de la o zi la alta.

Gazonul de pe unul dintre cele două terenuri de antrenament este neîngrijit și uscat, după cum se poate observa, semn că totul a fost lăsat în paragină.

În ultimii 15 ani, gazonul de pe terenul de antrenament cu iarbă, pentru că mai exista și un teren cu suprafață sintetică, a fost întreținut de Federația Română de Rugby în cele mai bune condiții, calitatea acestuia fiind la același nivel cu cea a terenului principal.

Ministrul Carol Novak își bate din nou joc de rugby! Terenul de antrenament de la Stadionul Arcul de Triumf a ajuns pârloagă

Pe acest gazon s-au desfășurat în permanență competiții pentru copii și juniori, selecții și antrenamente pentru loturile naționale.

Terenul de antrenament era folosit și pentru încălzirea echipelor care evoluau pe arena principală, în special la competițiile internaționale de rugby în 7, scrie Newsweek.

„Întotdeauna acest gazon s-a prezentat impecabil pentru că aici jucau copii și juniorii. Uneori chia rmai bine decât terenul principal. Este incredibil cum MTS își bate joc de rugby și de iubitorii acestui sport”, ne-a declarat un antrenor din sportul cu balonul oval.

AȘA ARATĂ ACUM ÎN 2021

AȘA ARĂTA ÎN 2019 (foto: Mircea Horobeț)

„Noi ne zbatem pentru avize în momentul actual şi ne planificăm ca la 1 mai să îi dăm drumul, cam ăsta ar fi termenul.

Eu vreau să dăm drumul atunci când suntem pregătiţi şi cu hotelul, şi cu recuperarea, şi cu stadionul, cu toate, ăsta este planul„, declara Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului la 22 martie.

Acum suntem aproape de jumătatea lunii mai și baza nu poate fi încă folosită. Motivele încă nu se știu deși campionatul intern a început iar meciurile se joacă pe alte terenuri, unele ditre ele cu multe probleme.

Publicat: 13 05. 2021, 07:55