Membrii lotului AJVPS Călărași au câștigat medalia de bronz la pescuitul de crap la Campionatul Mondial din Africa de Sud

Membrii lotului Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Călărași (AJVPS) au participat la Campionatul Mondial de Pescuit din Africa de Sud, acolo unde au urcat pe podium la proba de pescuit de crap.

La pescuitul de crap au fost la start 24 de echipe, iar competiția s-a desfășurat în perioada 10-13 februarie. Sportivii nu au avut o misiune ușoară, au stat pe baltă 72 de ore, încontinuu.

Reprezentativa României, cea care a câștigat medalia de bronz la pescuitul de crap, este formată din trei echipe, fiecare având doi pescari (Paraschiv Emilian, Gagiu Alexandru Vasile, Roman Anton Ioan, Babiță Ioachim Ștefan, Mirea Florin, Căpitanu Nelu), două rezerve (Dan Constantin și Florea Marian Orlando), doi căpitani (Alexandrescu Alexandru și Ulmeanu Răzvan Florin) și șeful lotului (Coman Liviu).

Publicat: 13 02. 2019, 19:01
Actualizat: 13 02. 2019, 19:02