Magicienii apelor! Dumitrescu și Mihalachi, dublu-AUR la prima participare la un CM!

Dumitrescu a aflat că este campion mondial în proba olimpică de
1.000 m abia la două minute după ce a ieșit de pe apă și se
împăcase cu ideea locului secund!

România a dat marea lovitură la Mondialele de kaiac-canoe de la
Poznan. Două medalii de aur obținute de Mihalachi și Dumitrescu (C2
la 1.000 m și 500 m), primele din 2010 pentru sportul românesc, și
un argint (C4 la 1.000 m) fac ca speranțele să se îndrepte, exact
la jumătatea ciclului olimpic, spre Londra 2012.

Echipajul-vedetă al competiției din Polonia a fost cel de canoe
dublu, format din Liviu Alexandru Dumitrescu și Victor Mihalachi,
care, după ce au cucerit luna trecută la Europenele de la Trasona
bronzul la 1.000 m și aurul la 500 m, și-au extins supremația la
nivel mondial. La câteva ore după realizarea dublei de aur, Liviu
Dumitrescu a povestit pentru ProSport despre cum e să urci pe
podium după o cursă cu ghinion, despre ce gândește un campion
mondial și, mai ales, despre modul inedit în care vor sărbători
succesul: participarea peste trei zile la o altă competiție,
Mondialele Universitare.

Felicitări, vă așteptați la două titluri
mondiale?
Ne-am antrenat foarte bine, obiectivul era de o medalie în probă
olimpică. Nu ne-am gândit că va fi așa de bine, dar în antrenamente
am reușit timpi buni, iar asta ne-a făcut să tragem tare.

Belarus
se bucura pentru victorie

Cum e să fii campion mondial?
Nu știu exact, încă nu conștientizăm acest lucru. Nu ne dăm seama
de ce am realizat, dar numai gândul că ești cel mai bun din lume
îți dă o altă motivație și te ambiționează mai mult. Oricum, nu ne
vine să credem ce s-a întâmplat.

La 1.000 m a fost un aur câștigat la fotofiniș, după o
luptă incredibilă…
A fost destul de ciudat, pentru că a fost o cursă tare și după ce
am trecut linia de sosire am văzut echipajul din Belarus că se
bucură de victorie și am dedus că am ieșit pe locul doi. Eram
bucuroși, ne îndepliniserăm obiectivul, dar și un pic triști pentru
că am fost atât de aproape de aur.

Când ați aflat că de fapt voi erați campionii
mondiali?
La vreo două minute după ce am ieșit de pe apă. Eram la cântar și a
venit secretarul general al federației să ne spună că am luat
aurul. La o diferență de opt miimi! Nu ne venea să credem. L-am
întrebat de vreo cinci ori dacă e sigur. Era incredibil ce ni se
întâmpla!

Titlul mondial la 500 m a venit cu multe
emoții…
În primul rând a fost o calificare grea. În serii am avut probleme
cu blocstarterul, care s-a blocat. Am sărit peste el și după câțiva
metri ne-am oprit crezând că e start fals. I-am văzut pe toți că
trag și am încercat să prindem măcar ultimul loc în serie.

Cum ați reușit acel sprint pentru aur la 500
m?
Eram hotărâți să luptăm pentru medalie, însă blocstarterul s-a
blocat iarăși, sunt din plastic și imediat se dau peste cap. Am
ezitat puțin acolo, am încercat să sărim peste el, după care am
tras să recuperăm. La 250 m am văzut că suntem în lupta pentru
medalie, era șansa noastră și asta era tot ce conta.

Sărbătoare doar o
zi

Două zile, două medalii de aur, același gest la
premiere…
(râde) Da. Le-am făcut cu mâna tuturor celor de acasă care ne-au
privit și care au fost alături de noi, a fost un salut în semn de
mulțumire. Au fost mulți care s-au bucurat de victoria noastră, am
primit multe felicitări.

Ați fost la un pas de podium și la 200 m…
Ne-am dorit un rezultat bun și aici, însă am fost aproape, pe locul
4. Oricum, am scos cel mai bun timp al nostru pe această distanță
de când concurăm împreună.

Se poate tripla de aur, 1.000 m, 500 m și 200
m?
(râde) Cu mai mult antrenament specific la 200 m, cred că da, totul
urmat de și mai multă muncă. Tripla de aur poate fi un obiectiv,
dar nu ne place să ne facem planuri. Să fim sănătoși, să reușim
timpi cât mai buni în antrenamente și să ajungem mai sus.

Cum veți sărbători?
Probabil cu o sticlă de șampanie și cam atât, pentru că de mâine
(n.r. – azi) ne reluăm antrenamentele. Vom rămâne în Polonia încă o
săptămână, pentru că la sfârșitul ei vom avea tot aici Mondialele
Universitare.

Poate fi aurul de la 1.000 m un pas spre Londra
2012?
Categoric! Este un pas mic, dar care ne dă multe speranțe. Am văzut
că totul e posibil, mai sunt doi ani până la Londra, ani de multă
muncă și antrenamente.

40 de
kilometri vâslesc în medie pe zi Dumitrescu
(dreapta) și Mihalachi