Jocurile Europene de la Baku | Ziua a 15-a. România a încheiat rapid conturile. „Greii” de la judo, Simionescu și Natea, învinși prin Ippon în optimi. Eliminări drastice la înot, în serii, pentru cei trei „tricolori”

România a încheiat rapid conturile, sâmbătă, în ziua a 15-a a Jocurilor Europene de la Baku, cu eliminări rapide și clare ale celor cinci sportivi trimiși în concurs. Înotătorii nu s-au apropiat nici măcar de Top 30 în seriile de la 50 m liber și 400 m mixt, iar cei doi sportivi intrați pe saltea la judo au cedat înainte de termen, prin Ippon, în optimi – ratând astfel și tabloul de recalificări, care decide medaliații cu bronz.

Cursele de sprint – procedeul spate rămân punctul forte al lui Robert Glință, cel care, după două finale la 50 și 100 m spate, a stabilit doar al 36-lea timp la 50 m liber. Gabriel Sonoc a terminat, în aceeași probă, al 50-lea din 60 de sportivi, iar Bogdan Petre, la 400 m mixt, a avut al 40-lea rezultat, dintre 45 de sportivi înscriși la start.

Delegația tricoloră și-a încheiat astfel misiunea, cu o zi înainte de finalul oficial al competiției organizate în premieră la Baku, cu o zestre subțire de 12 medalii – 3 de aur, 5 de argint și 4 de bronz – raportată la totalul de 147 de sportivi. În clasamentul provizoriu pe medalii, România ocupă locul 16.

Medaliile delegației României la prima ediție a Jocurilor Europene:

AUR

  • judo, categoria -52 kg – Andreea Chițu (ziua a 13-a)
  • scrimă, concursul individual de spadă – Ana-Maria Brânză (ziua a 11-a)
  • scrimă, concursul pe echipe, spadă – Ana-Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop, Anca Tătăran (ziua a 14-a)

ARGINT

  • gimnastică aerobică, ansamblu mixt – Lavinia Panaete, Bianca Gorgovan, Dacian Barna, Gabriel Bocser și Lucian Săvulescu (ziua a 9-a)
  • gimnastică artistică, bârnă – Andreea Iridon (ziua a 8-a)
  • kaiac dublu, cursa de 500 m – Roxana Borha și Elena Meroniac (ziua a 4-a)
  • scrimă, concursul individual de sabie – Tiberiu Dolniceanu  (ziua a 11-a)
  • scrimă, concursul pe echipe, sabie – Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Iulian Teodosiu și Mădălin Bucur (ziua a 14-a)

BRONZ

  • scrimă, concursul individual de spadă – Simona Gherman (ziua a 11-a)
  • gimnastică artistică, paralele – Marius Berbecar (ziua a 8-a)
  • gimnastică artistică, paralele – Andreea Iridon (ziua a 8-a)
  • sambo, categoria 60 kg – Daniela Hondiu (ziua a 10-a)

 


AȘA AM TRĂ‚IT ULTIMA ZI A JOCURILOR EUROPENE DIN BAKU PENTRU SPORTIVII ROMÂNI

 

UPDATE 11:45 Intrați în același timp pe saltelele complexului azer, „greii” de la judo au fost și ei eliminați, de la prima luptă, în optimile categoriei +100 kg: Vlăduț Simionescu a cedat prin Ippon în fața ucraineanului Iakiv Khammo, iar Daniel Natea a avut o soartă similară în fața israelianului Or Sasson.


UPDATE 09:30 Înotătorii și-au încheiat evoluțiile în serii: la 50 m liber, Robert Glință a oprit cronometrul la 23,84 secunde – al 36-lea timp din această fază a competiției, în timp ce Gabi Sonoc a înotat bazinul în 24,32 secunde (al 50-lea timp). Cel mai bun rezultat al seriilor cu 60 de sportivi la start a fost stabilit de israelianul Ziv Kalontarov (22,62 secunde), iar ultimul timp de accedere în semifinale a fost 23,47 – reușit de polonezul Pawel Sendyk.

La 400 m mixt , Bogdan Petre a părăsit și el concursul din serii, după ce a scos al 40-lea timp, din totalul de 45 de sportivi care au plecat din blockstarturi, cu 4:42,80. Rusia a dominat seriile, prin doi sportivi – Nikolay Sokolov (17 ani – 4:24,22) și Igor Balyberdin (4:24,53).


Delegația României trimite sâmbătă ultimii sportivi în concurs, în penultima zi din cadrul ediției inaugurale a Jocurilor Europene, duminică fiind programată ceremonia de închidere, dar și duelul final pentru medalii în nouă probe, fără participare românească însă. Doar înotătorii și greii de la judo mai au un cuvânt de spus la Baku, celelalte 20 de sporturi și discipline sportive în care „tricolorii” s-au prezentat la start având deznodământul deja pus pe hârtie pentru sportivii lotului condus de Alexandru Epuran.

Vlăduț Simionescu și Daniel Natea intră pe tatami, după un prim tur liber, în optimile de finală ale concursului de judo, la categoria +100 kg. Simionescu (25 ani) are un sezon 2015 bun, cu medalie de argint la Grand Prix-ul de judo de la Zagreb (la începutul lunii mai) și aur la Openul European de la Sofia (la jumătatea lunii februarie), sportivul ieșean revenind în competiții după o accidentare importantă la genunchi (2012), care a necesitat intervenție chirurgicală la ligamentele încrucișate și la menisc. Adversarul său de pe tabloul de 16 se va alege dintre colosul de 2,00 metri al Belgiei, Benjamin Harmegnies, fără turneu important câștigat în 2015, și ucraineanul de 21 de ani, Iakiv Khammo – devenit campion european de juniori U21, în 2014, chiar la București. De partea cealaltă, Natea (23 ani), campion de Grand Slam la Abu Dhabi în 2014, la capătul unei finale cu Simionescu, va lupta împotriva învingătorului duelului dintre cehul Michal Horak (27 ani, dublu medaliat la Grand Prix-uri în 2013) și israelianul Or Sasson (24 ani, bronz la Openul European de la Sofia 2015). Simionescu și Natea sunt pe aceeași jumătate de tablou și se pot întâlni în semifinale, ceea ce ar garanta o medalie de argint României și o șansă la bronz.

La înot, trei sportivi români vor intra sâmbătă în bazin. Robert Glință (18 ani) revine în concurs după locul patru obținut în finala de la 50 m spate, în seria a 5-a de la 50 m liber, într-o probă în care și Gabriel Sonoc (18 ani) speră la o prestație cât mai bună, în seria a patra. În plus, Bogdan Petre (18 ani) ia startul în seriile de la 400 m mixt.

Publicat: 27 06. 2015, 12:50
Actualizat: 27 06. 2015, 13:56