INTERVIU Lucia Mihalache:** „Merg des la vânătoare, dar prefer medaliile”
Sportiva Lucia Mihalache, care va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Londra în proba de talere-skeet, a declarat într-un interviu acordat agenției MEDIAFAX că e o împătimită a vânătorii, dar nu e colecționară de trofee, preferând medaliile sportive.
Redăm integral interviul acordat de Lucia Mihalache agenției de presă MEDIAFAX:
Reporter: – Femeile s-au ferit de arme întotdeauna. Aveau maxim un pistolet în poșetă. Ce caută o femeie cu pușca în mână?
Lucia Mihalache: – Eu de copil am fost mai băiețoasă și întâmplarea a făcut ca unul din vecinii mei să fie antrenor de tir sportiv. Așa am ales acest sport. El m-a îndreptat către tir.
R: – Nu vă e frică de armă? Cum ați scăpat de ea?
L.M.: – Nu îmi este frică de arme. Și nici nu mi-a fost vreodată. Prima oară când am tras îmi aduc aminte că aveam 10 ani. Am tras cu arma de vânătoare a unchiului meu.
R: – De unde și până unde pușca? Și de ce proba de talere?
L.M.: – Am început cu proba de pușcă, dar mi s-a părut plictisitoare și după un an am întrebat antrenorul dacă nu există altă probă cu pușca, dar mai dinamică. Și așa am ajuns la proba de talere-skeet.
R: – Ați fost vreodată la vânătoare? E vânătoarea un sport?
L.M.: Da am fost, sunt membru vânător. Merg frecvent la vânătoare, la iepuri, fazani, rațe, gâște, țapi și porci mistreți, dar nu sunt o colecționară de trofee. Prefer medaliile. Legat de cealaltă întrebare, părerea mea este că, în afara faptului că vânătoarea este una dintre primele ocupații umane este o îmbinare între sport și artă.
R: – Spuneți-mi câte ceva despre Lucia Mihalache. Cine sunteți, cum trăiți în afara sportului? Cum împăcați sportul cu viața de familie?
L.M.: Din 1984 practic tirul sportiv, proba de talere, sunt căsătorită din 1989 cu un fost sportiv și din 1995 sunt mamă de băiat. Și soțul și băiatul meu mă susțin total în ceea ce fac. Îmi place familia mea, să citesc, să vizionez programele preferate la televizor, vânătoarea și tot ceea ce presupune sport în general. Atunci când sunt acasă totul se învârte în jurul familiei mele.
R: – Ce calități sunt necesare pentru a nimeri talerele?
L.M.: – Păi e nevoie de mai multe calități, cum ar fi viteza de reacție, viteza de execuție, precizie, rezistență psihică, îndemânare și autocontrol.
R: – Unde vă poziționați acum într-un clasament mondial și unde vreți să ajungeți?
L.M.: Acum sunt pe locul 18 mondial. Mi-aș dori să trag 75/75 și 100/100 în proba mea așa cum a făcut antrenorul meu, Ciorbă Atilla, care are trei recorduri mondiale egalate.
R: – Care sunt cei mai puternici adversari? Vă e teamă de vreunul?
L.M.: – Toate fetele calificate la Jocurile Olimpice de la Londra sunt puternice. Din 18, 16 ne-am calificat cu 72/75. Dar nu mi-e frică de niciuna. Pentru mine necalificarea la Jocurile Olimpice ar fi fost un eșec, având în vedere că Londra este a doua ediție la care particip.
R: – Cât vă antrenați pe zi? E dificil să practici tir?
L.M.: – Între 4-6 ore pe zi în perioada de acumulare și 4 ore în perioada competițională. Nu pot face comparații cu alte sporturi. Orice sport este dificil și de aceea trebuie tratat cu respect și seriozitate.
R: – Care e vârsta optimă pentru tir? Până când veți practica tir?
L.M.: La talere vârsta optimă ar fi în jurul a 14 ani. Eu voi mai concura atâta timp cât mă ajută sănătatea și calitățile necesare performanței.
R: – Ați sfătui un copil să practice tir?
L.M.: – Aș sfătui toți copii să practice sport în general, pentru că facând sport te dezvolți armonios și îți formezi o anumită disciplină. Însă în condițiile economice existente azi în sportul românesc, nu. Și vă spun de ce, pentru că nu mi-ar plăcea să văd un copil, care începe să aibă rezultate, dezamăgit că nu poate pleca la o competiție sau într-un cantonament din cauza lipsei banilor. Doare.
R: – Acum ați alege același drum?
L.M.: – Da, dacă ar fi acum 28 de ani, și nu, dacă aș fi copilul de la întrebarea anterioară.