Din Dakar direct pe podium la Londra

Al-Attiyah este fiul ministrului petrolului din Qatar și este considerat erou național

Pentru orice pasionat de motorsport, numele pilotului qatarez Nasser Al-Attiyah (42 de ani) este sinonim cu celebrul raliu „Dakar” și, mai nou, cu traseele întortocheate ale Campionatului Mondial de Raliuri. Însă câștigătorul „Dakarului” din 2011 nu s-a remarcat în ultimii ani doar pe dunele de nisip ale Americii de Sud, ci și în proba de skeet (talere aruncate din turn), în care a cucerit ieri pentru prima oară în carieră medalia de bronz la Jocurile Olimpice.

Născut într-o familie înstărită, tatăl său fiind ministrul petrolului din Qatar, Al-Attiyah este considerat în țara natală drept „un erou al Orientului Mijlociu”. Iar pentru prima dată în carieră, Nasser a reușit să câștige o medalie olimpică, după ce a ratat la mustață o medalie la Atena în urmă cu opt ani. „Sunt foarte fericit și mândru că am devenit primul sportiv născut în Qatar care a câștigat o medalie pentru statul meu”, a spus Al-Attiyah după ce a cucerit medalia.

Publicat: 01 08. 2012, 08:37
Actualizat: 01 08. 2012, 08:37