Au mai rămas 361 de zile până la startul JO 2012!** Eusebiu Diaconu, la trântă cu Buștenii

Drumul spre Londra 2012 trece și prin Poiana Brașov. De la
începutul anului, Eusebiu Diaconu (cat. 60 kg) își construiește
visul olimpic în stațiunea de la 1.020 m altitudine. După două
ediții ale Jocurilor Olimpice, Atena și Beijing, care i-au lăsat un
gust amar, băcăuanul dă totul la ultima încercare: Londra.

Eusebiu Diaconu se simte la Poiana Brașov ca acasă. În cei
câțiva pași pe care îi face de la sală la hotel salută pe toată
lumea, schimbă două-trei vorbe cu câțiva colegi de antrenament din
Ungaria și Spania și continuă să împărtășească până în cameră
impresii despre antrenament cu tehnicianul Petre Cărare. Subțire,
firav chiar, lipești cu greu de el imaginea unui luptător de
greco-romane. Bluza albastră îmbibată de sudoare și bandajul mic,
alb, plasat deasupra arcadei drepte, sunt mărturiile că
antrenamentul nu a fost deloc ușor. „E proaspătă zgârietura de
ieri. Am făcut un procedeu de sus, adversarul s-a apărat și imediat
am simțit cum pornește sângele. Dar nu-i nimic. În lupte, dacă nu
te doare nimic, înseamnă că nu te-ai antrenat cum trebuie”,
zâmbește el.

Sebi vorbește hotărât, accentuând fiecare idee. Ochii albaștri
se luminează de fiecare dată când vorbește despre familia care îl
așteaptă acasă și pentru care luptă să urce pe podiumul olimpic.
Întâmplările care i-au zdruncinat încrederea, cum a fost eliminarea
scandaloasă de la Europenele de la Moscova din 2006, exact înaintea
debutului concursului, din cauza unei așa-zise boli de piele, după
ce numai cu o zi înainte trecuse examenul medical, sau dezamăgirea
locului 8 de la Beijing, sunt acum doar trecut. Un trecut trist
care acum, nu mai are nicio valoare. Nici măcar a unui singur gând.
Oprit lângă un pâlc de stejari impunători, Sebi cuprinde cu
privirea toată zona și zâmbește. Ca un antrenament pentru ceea ce
va urma peste 361 de zile.

Doar
șase-s norocoși din prima

Competiția pe care se centrează atenția tuturor sunt Mondialele de
la Istanbul (12-18 septembrie), unde luptătorii își pot asigura
biletul pentru Londra 2012. „Calificările vor fi mai dificile
pentru că s-a schimbat mult sistemul, acum se vor califica direct
doar primii șase sportivi de la Mondiale, restul fiind completat pe
durata celor trei turnee olimpice”, explică antrenorul lotului,
Petre Cărare (foto, în dreapta). În plus, regulamentul de concurs a
suferit și el modificări. Dacă înainte ziua de concurs începea
dimineața și se termina seara, cu o pauză la prânz, acum meciurile
se succed la un interval de 15 minute.

„Podium la
Londra”

Performanța se identifică pentru Eusebiu Diaconu cu tradiționalele
cantonamente la Poiana Brașov. Chiar dacă de peste un deceniu
stațiunea în care își încarcă bateriile i-a devenit o a doua casă,
Sebi mărturisește că nu se declară adeptul ascensiunilor pe munte
contracronometru, preferând să-și facă „încălzirea” cu un
antrenament specific sau chiar cu o luptă pe saltea.

Sebi, cum se vede Londra 2012?
Cât mai strălucitoare, sper. Am hotărât să continui cu sportul
numai cu gândul de a urca pe podium la Londra. Vreau să rupem odată
șirul celor 20 de ani fără medalie olimpică și să îmi împlinesc și
eu visul cu care m-am apucat de lupte.
Cum stai cu pregătirea?
Totul merge bine. Mai sunt șase săptămâni până la Mondiale și sper
să ating vârful de formă acolo. Mai avem un turneu la Târgoviște,
după care gata, intrăm în linie dreaptă. Facem antrenamente
specifice, lupte, ascensiuni…
Care a fost ultima ascensiune făcută?
Până la Pietrele lui Solomon, este un traseu de 12-14 kilometri pe
care îl parcurgem în fugă, contracronometru. E destul de
solicitant, simți imediat cum urcă pulsul la 220.
Ai vreun traseu preferat în cantonament?
Nu! (râde). De 12, 13 ani, de când vin în cantonament, când aud de
traseu, e durere. Prefer să fac antrenament specific, sală, orice,
numai ascensiune nu. E cumplit, te rupe la picioare, la genunchi, o
oră de urcat în fugă e mai grea decât o zi de antrenament.

Greu cu
slăbirea

V-ați întâlnit cu ursul pe drumurile de
munte?

Doar în farfurie! (râde). De câțiva ani nu am mai avut treabă cu
urșii, la început îi mai vedeam, dar acum e liniște.
Cum reziști departe de casă?
Destul de greu. Încă de când am hotărât că voi merge la Londra, am
știut că va fi un an de sacrificii de ambele părți, soția m-a
înțeles, fetița a mai crescut. Ele mai vin în weekend, când se
poate aici, la mine sau mai merg eu acasă.
Revii la Mondiale după doi ani. Au apărut adversari
noi?

Nu. Facem analize video cu maestrul Cărare și chiar spuneam că
adversarii au rămas aceiași. Nu cred că vor mai fi surprize,
fiecare țară și-a cam făcut echipa pentru Londra. Acum va fi o
competiție grea, pentru că e și criteriu de calificare la
Olimpiadă.
Anul trecut ai surprins când ai decis să nu participi la
Mondiale, din cauză că nu erai pe deplin pregătit…

După 18 ani de performanță nu mergi la concurs doar să te plimbi.
Am fost și puțin accidentat la piciorul drept, pregătirea nu a fost
așa cum trebuia și am preferat să stau liniștit, să mă recuperez
cum trebuie și să mă concentrez pe anul acesta, care este cel mai
important.
Care e cel mai greu lucru cu care te
confrunți?

Slăbirea. Am constant 66, 67 de kilograme și trebuie să le dau jos
să fac categoria, la 60. Atunci e cel mai greu, mă rupe. Dar asta e
viața de sportiv, mergem înainte!

Ion Grigoraș a adus ultima medalie olimpică României la
lupte, bronz, la Barcelona 1992

Publicat: 01 08. 2011, 08:07
Actualizat: 01 08. 2011, 08:08