Născută în aceeași zi cu Vaștag și Patzaichin

O paralelă între copilăriile medaliatelor de la scrimă și judo n-ar fi greu de trasat. Coordonatele sunt aceleași.

Au prins o epocă a „cutiilor de chibrituri“, în care oamenii erau născuți pentru a fi egali. Eroină a câte unei Povești din Cartierul de vest, Rahova, respectiv Militari, Ana Brânză și Alina Dumitru și-au croit cu greutate drumul spre podiumul olimpic.

26 noiembrie 1984. Săgetător. „S-a născut sub o stea norocoasă”, remarcă tatăl, Adrian. O fi sau nu așa, i-ar plăcea să-i dăm crezare. „Ana Maria, o fire optimistă, veselă, încrezătoare. Ce și-a dorit în viață, a reușit”, mai spune tatăl. Și completarea vine a-i întări teza inițială: în aceeași zi au mai venit pe lume două nume de legendă ale sportului românesc: Ivan Patzaichin și Francisc Vaștag.

Ca și Alina Dumitru, Ana a cochetat cu tenisul. „Avea 9 ani. Trebuia să-și consume energia. Unde să facă mișcare? Am dus-o la un club de tenis. Ghinionul, sau norocul mai bine zis, a fost că, stângace fiind, antrenorul de acolo a forțat-o să joace cu mâna dreaptă. Nu i-a mai plăcut. Ulterior, fratele ei, care juca fotbal la Steaua, a adus vorba de sala de scrimă din Ghencea”, explică tatăl Anei. În șase luni, sub coordonarea antrenorului Radu Silaghi, Ana devenea campioană națională la categoria ei de vârstă. Au urmat trepte mici, dar sigure. Până pe podiumul olimpic.