Daniel Brata nu are cu cine se antrena

Singurul român calificat la JO în competiția masculină s-a trezit în satul olimpic că nu are cu cine se antrena. „Am ajuns cu mult înaintea altor delegații și până mai vin alți sportivi mă antrenez cu profesorul, care are 98 de kilograme, așa cum îmi trebuie mie“, spune Brata.

Emilian Rabolu nu face din asta un act de teribilism, ci unul de necesitate. Suflă din greu și încearcă să opună o rezistență cât mai mare, pentru a-și obliga elevul să se întrebuințeze cât mai mult. Strânge din dinți, dar nu se predă. „Cedează el primul, nu eu!“, spune antrenorul piteștean. Nu mai are nici zece la sută din condiția fizică de altădată, dar ambiția îl motivează. Cade, se ridică și o ia de la capăt, timp de o jumătate de oră. Când termină, este rupt. „Brata nu realizează ce forță are și nu mă menajează. Pentru el sunt un sparring obișnuit. Cert este că, pe la unele loturi, sportivii ar da orice ca să dea cu antrenorul de pământ“, a mai afirmat, în glumă, profesorul Rabolu.

Daniel Brata nu simte presiunea olimpică. „Acum nu-mi dau seama. Poate că la următoarea, la Londra, voi avea mai multe emoții“, mărturisește el. În ceea ce privește șansa de a obține o medalie, este optimist. „Se poate întâmpla orice. Eu am o problemă cu primul meci, mă încălzesc mai greu. Dacă am un pic de noroc la tragerea la sorți, să nu debutez cu un meci imposibil, atunci pot ajunge și la medalie“, a punctat puternicul sportiv.

Publicat: 31 07. 2008, 19:54