Brazilia, eliminată de Argentina la JO

Campioana en-titre Argentina nu a stat la discuții cu eterna rivală Brazilia în cea de-a doua semifinală, învingând-o cu un sec 3-0.

Odată cu eșecul suferit, selecționata „auriverde” a pierdut șansa de a deveni în premieră campioană olimpică, și, se pare, va rămâne și fără antrenorul Dunga. Tehnicianul Braziliei a fost deja aspru criticat în iunie, după egalul pe care l-a obținut împotriva Argentinei, în calificările pentru Campionatul Mondial din 2010. În aceste condiții, este greu de crezut că Dunga va rămâne selecționer, principalul favorit la preluarea băncii tehnice fiind Vanderlei Luxemburgo.

Ronaldinho a fost de nerecunoscut

Dezamăgitoare a fost și evoluția lui Ronaldinho. „Diavolul” lui Milan nu a ieșit cu nimic în evidență, ba mai mult a fost chiar unul dintre cei mai slabi jucători ai Braziliei. Dacă toată lumea se aștepta la un duel al orgoliilor între Ronaldinho și Messi, eroul întâlnirii a fost atacantul lui Atletico Madrid, Kun Aguero. Puștiul de 20 de ani a fost la locul potrivit și, într-un interval de numai cinci minute, a decis soarta întâlnirii prin două reluări din careul de șase metri. Penalty-ul executat de Riquelme pentru 3-0 a fost cireașa de pe tort.

„Pumelor” nu le mai rămâne decât să învingă în finală Nigeria și să-și păstreze coroana cucerită în urmă cu patru ani la Atena. „Nimic nu ne mai stă în cale! Trofeul este al nostru și îl vom mai păstra încă patru ani!”, a declarat entuziasmat căpitanul Riquelme după meci.

"Am început turneul final cu gândul numai la trofeul olimpic. Mai avem un singur pas!" – Lionel Messi, atacant Argentina

Publicat: 19 08. 2008, 21:13
Actualizat: 20 08. 2008, 14:54