Ion Țiriac, întâlnire în secret cu Jannik Sinner! Ce i-a cerut campionul italian miliardarului român: „A venit la mine umil! I-am spus că valorează 50 de milioane”

Ion Țiriac a făcut dezvăluiri spectaculoase despre Jannik Sinner, tenismenul momentului în circuitul ATP. Magnatul român s-a întâlnit cu campionul de la Australian Open, oferindu-i un sfat prețios acestuia.

Ion Tiriac, fost manager al unor campioni precum Guillermo Vilas și Boris Becker, a făcut câteva declarații interesante despre Jannik Sinner, noua senzație a circuitului ATP.

Țiriac a dezvăluit că l-a învățat pe Sinner ce trebuie să facă pentru a câștiga între 50 de milioane de dolari și 100 de milioane de dolari pe an, din contracte de publicitate și premii.

Ion Țiriac, întâlnire în secret cu Jannik Sinner! Ce i-a cerut campionul italian miliardarului român: „A venit la mine umil! I-am spus că valorează 50 de milioane”

Ion Țiriac a vorbit despre valoarea „de piață” a numărului patru mondial, Jannik Sinner: „Pentru mine Sinner ar trebui vândut scump la câteva companii. Să zicem, maxim cinci. Pentru că altfel cum poate avea satisfacție? Astăzi, 70% din câștiguri provin din extra (n.r. – din sponsorizări), nu din bonusuri! Tot din acest motiv, unul dintre punctele cheie este managementul: prioritate au Grand Slam-urile, desigur – care in curand vor fi cel putin cinci cu Indian Wells, un turneu care pune 100 de milioane de dolari în premii pe masă.

Azi, eu spun că o mega vedetă din tenis câștigă prea mult, dar este argumentul obișnuit al cererii și ofertei. Și exclusivitatea personajului!”, a declarat Țiriac, potrivit Ubitennis. Fostul tenismen român a povestit că s-a întâlnit cu Sinner înaintea triumfului de la Australian Open 2024, iar italianul i-a cerut sfatul lui Țiriac, cu privire la cariera sa: „Când era cu Piatti și au venit la mine cerându-mi un sfat, i-am observat imediat calitățile umane. A fost umil, a ascultat și a fost dispus să facă lucrurile așa cum trebuie.

Iată, un italian, astăzi, schimbă fața tenisului mondial”, a adăugat Ion Țiriac, care l-a avertizat pe Jannik Sinner asupra pericolelor care îl pândesc: „Nu trebuie să fie ademenit de câștiguri ușoare! Performanța e foarte bine plătită, dar trebuie să gestioneze calendarul cât mai bine. Ar putea deveni ca Becker la vremea lui, care a câștigat mai mult decât Michael Jordan! Astăzi, Sinner valorează 50 de milioane de dolari pe an. Se poate ajunge cu ușurință la 100 de milioane de dolari”, a conchis Țiriac.

Publicat: 14 02. 2024, 14:44