Înotătorii Ștefan Gherghel și Remus David, medalii la Mondialele de veterani

Pentru prima dată în istoria natației, Campionatele Mondiale de veterani sunt integrate Campionatelor Mondiale de seniori, astfel că FINA a realizat un veritabil festival acvatic, informează siteul oficial al forului român. La Kazan, în Rusia, pe partea finală a Mondialelor de seniori, au început deja și întrecerile rezervate înotătorilor Masters, pe diferite grupe de vârstă.

România este reprezentată de patru înotători, toți legitimați la Gold Stars Baia Mare. Deja am contabilizat un prim succes, prin obținerea unei medalii de argint de către Remus David, la 200 metri spate, categoria de vârstă 25-29 ani. El a fost cronometrat în 2.15.40 minute. O altă medalie de argint a fost cucerită de Ștefan Gherghel, la 100 metri liber, categoria de vârstă 35-39 ani, cronometrat cu timpul de 52.74 secunde.

Alte rezultate obținute de români:

–  Andreea Nicolescu, locul 5, categoria 40-44 ani, 200 metri spate, 2.48.25 minute;

– Remus David, locul 9, categoria 25-29 ani, 800 metri liber, 9.22.97 minute.

– Delia Kovacs, locul 10, categoria 35-39 ani, 100 metri liber, 1.08.16 minute.

În delegație ar fi trebuit să intre și Bogdan Țiu, dar acesta a fost reținut în țară de probleme de ultim moment.

 

Publicat: 11 08. 2015, 19:15
Actualizat: 11 08. 2015, 19:16