Incredibil! Van der Vaart s-a retras în 2018, dar s-a apucat de un alt sport. A debutat deja și a câștigat primul meci

Rafael van der Vaart (36 de ani) s-a retras din fotbal în noiembrie 2018, iar după o scurtă perioadă de odihnă a revenit în sport, dar nu în cel în care și-a făcut un nume. Fostul internațional olandez a devenit jucător profesionist de darts.

Mijlocașul ofensiv, care a făcut istorie în fotbal la Ajax, Hamburg, Real Madrid, Tottenham, Real Betis, Midtjylland și Esbjerg, s-a reorientat, iar acum își folosește mai mult mâinile în darts.

Van der Vaart a devenit membru al British Darts Organisation (BDO) și și-a făcut debutul la profesioniști la Openul Danemarcei, care a avut loc la Esbjerg.

Iar olandezul a avut succes în primul tur, după ce l-a învins cu 4-2 pe Thomas Andersen, dar bucuria a fost de scurtă durată. Van der Vaart a pierdut în turul secund, scor 4-0, în fața lui Mogens Christensen.

Olandezul are 109 selecții în naționala de seniori, două campionate ale Olandei cu Ajax, două Supercupe ale Spaniei cu Real Madrid, o cupă a Olandei cu Ajax, un titlu de campion în Danemarca.

A fun morning at the #DenmarkOpen 🎯

Publicat: 05 05. 2019, 19:32
Actualizat: 05 05. 2019, 19:33