INCREDIBIL!** Dependent de droguri, trimis la campionatele europene!

Federația Română de Culturism pare să funcționeze după alte legi, în niciun caz după criterii sportive. Altfel nu se explică faptul că un sportiv depistat pozitiv la un control antidoping, care mai suferise și două preinfarcturi, este trimis cu bună știință la un Campionat European! În plus, oficialii forului sunt acuzați că emit anual zeci și sute de carnete de instructori de fitness false!

ProSport a fost sesizat zilele trecute cu un caz cel puțin bizar. Concret, după un control antidoping efectuat în 5 iunie la Naționalele de la Slobozia, sportivul Petru Vișovan a fost depistat pozitiv, Agenția Națională Anti-Doping notificând Federația Română de Culturism să ia măsurile care se impun, având în vedere că în 24-27 iunie urma să participe la Campionatul European de juniori de la Madrid (facsimil). Forul prezidat de Cristian Mihăilescu a primit înștiințarea în 17 iunie, însă a omis acest aspect și l-a trimis pe sportiv să ia parte la competiție, unde a terminat pe locul patru.

„Înainte de Europene, federația ne-a ascuns faptul că sportivul nu este în regulă. Doar când ne-am întors de la Madrid ne-a fost arătată o hârtie primită de la ANAD. N-am înțeles de ce federația a ascuns acest lucru, în mod normal sportivul meu de la Sibiu ar fi trebuit să meargă în locul lui Vișovan la Europene”, ne-a declarat antrenorul Ion Curtean, care a făcut și o dezvăluire extrem de șocantă: „Sportivul a spus în fața întregului lot că se dopează, că e dependent de anabolizante și că a suferit deja două preinfarcturi(!!!)”.

Arhiva din ultimii 15 ani a dispărut

Și ca tacâmul să fie complet, Gicu Sfinteș, arbitru internațional de culturism și fitness, a ținut să evidențieze faptul că la federația de specialitate se petrec lucruri halucinante: „Conducătorii noștri trăiesc din falsuri. Anual se emit carnete false de antrenori și instructori, mulți având nevoie de ele pentru a pleca pe vase de croazieră. Pentru a livra aceste carnete, federația trebuie să primească autorizația de la Ministerul Educației și Cercetării, ceea ce nu e cazul. Am făcut nenumărate memorii pentru a vedea dosarele, cataloagele, însă mi s-a spus că arhiva a dispărut. De 15 ani, de când se fac aceste cursuri de instructori, nu există niciun dosar, niciun catalog, iar arhiva cu școala de antrenori din anii 90 a fost, de asemenea, distrusă”.

Gicu Sfinteș a mai precizat că va lua legătura cu DNA pentru a semnala toate neregulile comise în cadrul Federației Române de Culturism.

Președintele Cristian Mihăilescu și secretarul general Tiberiu Apostol au fost principalii oameni arătați cu degetul de către Gicu Sfinteș, despre primul susținând că este „singurul președinte de federație din lume care a fost prins dopat de două ori”. Cei doi oficiali nu au putut fi contactați pentru a-și expune punctele de vedere.

Vom cerceta cum a fost posibil ca un sportiv depistat pozitiv să fie trimis la Europene, iar apoi vom lua măsurile care se impun
Doina Melinte, președinte Agenția Națională pentru Sport

Am fost exclusă din Biroul Federal pentru că am respectat niște decizii ale președintelui și pentru că nu i-am permis unei sportive să-și cumpere pantofi
Monica Mureșan, șef delegație România la Europenele de la Madrid

Publicat: 12 08. 2011, 08:25
Actualizat: 12 08. 2011, 08:26