Horia Tecău, în sferturi la turneul de la Barcelona! Câți bani a primit pentru accederea în turul următor

Horia Tecău şi germanul Kevin Krawietz s-a calificat marţi seara în sferturile de finală ale turneului ATP de la Barcelona.

Turneul catalan este dotat cu premii totale de 1.565.480 euro, iar cei doi au învins cuplul Marcel Granollers (Spania) / Horacio Zeballos (Argentina), cu 7-6 (4), 7-6 (3).

Tecău şi Krawietz s-au impus după o oră şi 38 de minute în faţa favoriţilor numărul doi ai probei.

Horia Tecău, în sferturi la Barcelona! Câți bani a primit pentru accederea în turul următor

În primul set, Granollers şi Zeballos au condus cu 2-0 şi 4-1, dar Tecău şi partenerul său au reuşit să revină şi să egaleze (4-4). În tiebreak, cuplul româno-german a făcut trei puncte la rând la 4-4 şi a tranşat primul set.

În actul secund s-a mers cap la cap, dar Tecău şi Krawietz au dominat tiebreak-ul, desprinzându-se la 4-1 şi câştigând cu 7-3.

Tecău şi Krawietz şi-au asigurat un cec de 17.100 euro şi 90 de puncte ATP la dublu, iar în turul următor vor întâlni australienii John Peers/Luke Saville.

Probleme cu frații Tsitsipas săptămîna trecută pentru Horia Tecău

Stefanos Tsitsipas și fratele său, Petros, l-au apostrofat pe arbitru și au apelat la strategii lipsite de fair-play de la Monte Carlo, în meciul cu Horia Tecău și Kevin Krawietz de săptămîna trecută!

Românul și germanul au fost scoși din ritm de greci și au pierdut dramatic cu scorul de 7-6(4), 3-6, 11-9. Stefanos Tsitsipas a răbufnit la adresa arbitrului de scaun Arnaud Gabas (Franța) în timpul partidei!

Grecul l-a jignit pe oficialul francez, strigându-i: „Ești o rusine! Ești o rusine! Du-te înapoi, să arbitrezi turnee de juniori. Acolo îți e locul!”, au fost jignirile lansate de Tsitsipas!

Numărul 5 mondial din ierarhia de simplu a primit și o sancțiune in urma acestei ieșiri. Stefanos și Petros au pierdut, apoi, în optimile probei de dublu: 4-6, 4-6 cu Christian Garin (Chile) și Guido Pella (Argentina).

Publicat: 21 04. 2021, 09:50