Hocheiul autohton este în continuă fierbere!** Vor să-l dea jos pe Tanczos Barna din fruntea FRHG

Inițiativa câtorva cluburi ce doresc să-l schimbe pe președintele FRHG, Tanczos Barna, cu aproape un an înainte de alegerile la termen este susținută de Agenția Națională pentru Sport și Tineret, care a validat toate semnăturile de pe documentul trimis forului de specialitate.

Hocheiul autohton este în continuă fierbere. În urmă cu o lună, 18 cluburi au trimis cereri individuale la federație prin care solicitau alegeri anticipate din cauza încălcărilor repetate ale statutului. Forul condus de Tanczos Barna a recunoscut însă doar 16 dintre acestea, față de 17 cât ar fi fost necesar, statutul FRGH precizând că e nevoie de o treime pentru a se convoca Adunarea Generală.

Ajunsă la ANST, documentația a primit o altă interpretare. Astfel, instituția condusă de Doina Melinte consideră că cele 18 structuri sportive ce au trimis cereri de convocare a Adunării Generale Extraodinare întrunesc toate condițiile prevăzute de Statutul FRHG, astfel că federația trebuie să se conformeze. De asemenea, ANST va dispune un audit la FRHG pentru a verifica toate aspectele semnalate de cluburi.

Publicat: 24 12. 2011, 10:44
Actualizat: 24 12. 2011, 10:45