Zece schimbări pentru Europene!** Tadici a definitivat lotul pentru turneul final

România și-a definitivat lotul de „16” pentru Campionatul European din Serbia (4-16 decembrie), după ce Gheorghe Tadici a făcut ieri o ultimă modificare. Nicoleta Dincă („U” Jolidon Cluj) i-a luat locul Cameliei Hotea (Corona Brașov), în condițiile în care ultima a acuzat din nou probleme medicale la meniscul unui genunchi. Handbalista de la Brașov ratează practic al treilea turneu final din cauza unei accidentări, iar Mondialul din 2007 rămâne singura ei apariție la un turneu final. Echipa care ne va reprezenta în Serbia, în primă fază într-o grupă cu Rusia, Islanda și Muntenegru, va prezentată azi oficial într‑o conferință de presă, ce va avea loc la Arad.

Media de vârstă a scăzut cu jumătate de an

La o primă analiză a lotului, reiese faptul că Gheorghe Tadici a schimbat radical „trupa” care a fost prezentă la ultimul Campionat Mondial din Brazilia (2011), unde România a încheiat pe locul 13. Din echipa respectivă au mai fost convocate doar cinci handbaliste de la Oltchim – Nechita, Brădeanu, Manea, Meiroșu și Curea – plus Tolnai. În schimb, media de vârstă a fost redusă doar cu aproximativ jumătate de an, de la 28,2 ani (în Brazilia) la 27,6 ani (în Serbia), semn că selecționerul urmărește să facă reconstrucția naționalei în jurul unor handbaliste experimentate. De altfel, la CE din decembrie, Tadici merge doar cu trei debutante la un turneu final, Pintea, Țăcălie și Dincă.

Un alt aspect interesant este faptul că formația care face deplasarea în Serbia seamănă izbitor cu cea de la Campionatul European din Danemarca, sub mandatul lui Radu Voina, unde România a terminat pe podium. 11 din cele 18 fete care au obținut bronzul în 2010 vor juca și la turneul final de săptămâna viitoare. Iar media de vârstă a echipei de acum este în apropierea celei din Danemarca (27,3 ani).

Lotul Euro 2012
portari: Ungureanu (32 ani), Smedescu (26), Tolnai (33)
extreme stânga: Curea (30), Dincă (24)
extreme dreapta: Nechita (29), Paraschiv (30)
pivoți: Manea (27), Stanca (31), Pintea (22)
interi stânga: Neagu (24), Meiroșu (27)
interi dreapta: Geiger (25), Vădineanu (26)
centri: Brădeanu (33), Țăcălie (23)

Publicat: 29 11. 2012, 08:45
Actualizat: 29 11. 2012, 08:46