Yulia Dumanska, debut de excepție la Euro. „Mă bucur că am fost utilă echipei. Am avut emoții, dar sunt fericită”. Situația Cristinei Zamfir după România – Germania

România a terminat pe locul 5 la Campionatul European de handbal feminin, după ce a învins Germania într-un final dificil cu 23-22. Poarta a fost la înălțime și cu această ocazie, Denisa Dedu și Yulia Dumanska reușind să se evidențieze. Ultima chiar cu două parade la 7 metri în momente decisive ale jocului.

Pentru ultimul joc, staff-ul tehnic a efectuat două schimbări în echipă. Cristina Neagu și Paula Ungureanu au fost menajate, în locul for fiind introduse Laura Popa și Yulia Dumanska, două handbaliste pentru viitorul primei reprezentative.

La 20 de ani, al treilea portar al echipei a avut un debut de poste la un turneu final de senioare, cu două parade la 7 metri. De fiecare dată, Dumanska a intervenit oportun și a împiedicat Germania să se desprindă. Ea a terminat Campionatul European cu procentaj sută la sută!

„A fost un meci foarte tare, bun pentru ambele echipe naționale. Mă bucur că am câștigat și că am ieșit din teren toate sănătoase”, a declarat Yulia Dumasnka pentru ProSport. Portarul a mărturisit că a avut emoții la debutul său la un Campionat European: „Da, am avut emoții mari, dar am reușit să le depășesc. M-am simțit foarte bine pe teren și sunt fericită că am putut fi utilă echipei”.

Yulia a vorbit cu această ocazie și despre momentul de panică, după golul victoriei înscris de Cristina Zamfir. „Ne-am speriat foarte tare, dar bine că totul s-a terminat în regulă. Cristina este OK”, ne-a dezvăluit Dumanska.

Echipa României revine mâine de la Campionatul European, după ce a înregistrat 5 victorii și 2 înfrângeri.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 16 12. 2016, 18:55
Actualizat: 16 12. 2016, 19:00