VEZI aici componența grupelor principale de la Campionatul European!

Echipele calificate în grupa I principală, după meciurile
disputate, sâmbătă, în grupele preliminare A și B, la Campionatul
European de handbal feminin din Danemarca și Norvegia.Rezultatele
meciurilor de sâmbătă, jucate în Danemarca, au fost
următoarele:

Grupa A: România-Serbia 40-28, Danemarca-Spania 22-19

Grupa B: Rusia-Islanda 30-21, Muntenegru-Croația 28-29.

Conform regulamentului, primele trei clasate din grupele A și B
formează grupa I principală.

Astfel, Grupa I principală va fi compusă din:

Danemarca (4 puncte)
România
(2 puncte)

Spania (0 puncte)
Muntenegru (2 puncte)
Rusia (2 puncte)
Croația (2 puncte)

În grupa preliminară A, România a învins Spania (30-26) și Serbia
(40-28), dar a cedat în fața Danemarcei (22-25).

Vineri s-au încheiat meciurile din grupele C și D, echipele
calificate în grupa a II-a principală fiind următoarele:

Suedia (4 puncte)
Olanda (2 puncte)
Ucraina (0 puncte)
Norvegia (4 puncte)
Ungaria (2 puncte)
Franța (0 puncte).

În faza grupelor principale nu vor avea loc meciuri cu formațiile
provenite din aceeași grupă preliminară, contând însă rezultatele
directe din acea fază, în clasamentul inițial. Primele două clasate
în grupele principale vor juca semifinalele, încrucișat, în 18
decembrie. Învinsele vor disputa finala mică, iar învingătoarele
din semifinale, vor evolua pentru medaliile de aur, ambele meciuri
fiind programate în 19 decembrie, ultima zi a CE.

Partidele din faza grupelor principale se vor juca la MCH
Multiarena (Herning, Danemarca), respectiv la Hakons Hall
(Lillehammer, Norvegia), în timp ce semifinalele, finalele și
partidele de clasament final se vor derula în sala din
Herning.

Echipa țării noastre a obținut cea mai bună clasare la CE din 2000,
când a încheiat pe locul patru, turneul final găzduit chiar de
România.Primele trei clasate la CE din Danemarca și Norvegia obțin
automat calificarea la Campionatul Mondial din 2011

MEDIAFAX

Publicat: 12 12. 2010, 08:49
Actualizat: 12 12. 2010, 08:59