Vărzaru a luat „roșu”, după un fault dur la Maier: **”Îmi cer scuze”

Oltchim a făcut o partidă mare în această seară, învingând
Viborgul cu 27-26 și făcând un pas uriaș spre semifinalele
competiției.

Jucătoarea echipei Viborg HK, Cristina Vărzaru, a declarat, după
înfrângerea din partida cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, că își cere
scuze față de Ramona Maier, pe care a faultat-o de la spate, fază
în urma căreia a primit cartonașul roșu.

Îmi cer scuze față de Ramona Maier. Nu știu dacă a fost
sau nu de cartonaș roșu. Am faultat, se impunea șapte metri și două
minute. Nu știu dacă și eliminare definitivă, asta voi putea spune
după ce voi revedea faza
„, a afirmat Vărzaru.

Handbalista Viborgului crede că diferența a fost făcută de apărarea
Oltchimului: „Știam că Oltchim se apără agresiv pe propriul
teren. Nu prea ne-am descurcat până în minutul 40, nu ne-a mers
jocul cu pivotal, nici cu extremele și nici contraatacurile,
vâlcencele s-au repliat rapid de fiecare dată
„.

Cristina Vărzaru a spus că este posibilă o finală a Ligii
Campionilor între Oltchim și Viborg. „Deocamdată Oltchim
este mai aproape de calificarea în semifinale față de noi. Are două
puncte în plus față de noi, dar este drept că noi ne-am jucat
meciurile dificile din deplasare și în mod normal nu putem avea
emoții prea mari la calificare. Despre o eventuală finală între noi
și Oltchim nu știu ce să spun, mai este până atunci. Oricum, este
posibilă
„, a precizat Vărzaru.

Voina:
„Arbitrajul le-a ținut în viață pe daneze”

Chiar dacă echipa vâlceană s-a impus, Radu Voina nu poate să uite
emoțiile pe care le-a trăit pe banca tehnică, din cauza arbitrilor.
Conflictul dintre fani și tehnician a rămas deschis, acesta din
urmă povestind un episod hazliu petrecut la finalul meciului.

Poate nu mă credeți dar după un meci un suporter m-a
certat că am învins numai la un gol, că trebuiau măcar patru.
Incredibil! Alte persoane de pe aici, care se cred șefi, mi-au
spus, totuși, felicitări. Victoria noatră a fost pe deplin
meritată, iar căderea din repriza secundă este explicabilă. Am
întâlnit o echipă foarte puternică, important este că am gestionat
excelent finalul și am câștigat două puncte mari. Este prima dată
în cariera mea de antrenor când vorbesc despre arbitraj, dar astăzi
unul dintre arbitri le-a ținut în viață pe daneze prin deciziile
lui. Nu mai contează acum, important este că avem mai multă liniște
după trei victorii consecutive și suntem foarte aproape de
semifinale
„, a spus Voina.

Și președintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu, a pus tunurile pe cei
doi spanioli, care au condus meciul de la Vâlcea.

A fost un meci senzațional, o adevărată finală de Liga
Campionilor. Eu am pronosticat un succes al Oltchimului la două
goluri diferență, dar, normal, că mă mulțumesc și cu o victorie
minimă. Fetele au făcut o primă repriză de excepție și au gestionat
bine finalul. Normal că am avut emoții, dar spun sincer că am
meritat victoria. De obicei nu comentez arbitrajele dar acum mi s-a
părut părtinitor, le-au ajutat pe daneze. În opinia mea cei doi
spanioli au vrut ca meciul să se termine la egalitate. Dumnezeu a
făcut dreptate și noi ne-am impus
„, a spus Gavrilescu.

Publicat: 21 02. 2010, 22:12
Actualizat: 21 02. 2010, 22:16