Vâlcea a ratat incredibil de mult de la 7 metri în ultimele două meciuri în Liga Campionilor, pe teren propriu. Pera: „Parcă ne-a fost frică să câștigăm”

SCM Rm. Vâlcea a ratat nu mai puțin de șapte aruncări de la 7 metri în partidele cu Buducnost (20-21) și Brest Bretagne (23-26), în meciurile de acasă din Liga Campionilor, astfel că nu a reușit să obțină niciun punct din aceste întâlniri. Campioana României a fost atât de aproape de cele două adversare în Sala ”Traian”, dar acele ratări au cântărit până la urmă decisiv.

Detalii despre meciul Vâlcea – Brest puteți citi AICI

„Ne-am dorit să încheiem grupa așa cum am început-o, cu o victorie (n.r. 34-27 cu Bietigheim). Din păcate, nu am reușit din nou să gestionăm situațiile clare de gol de unu la unu. Cred că noi aici am pierdut, nu am fost suficienți de concentrați la 7 metri. Este greu să câștigi în fața unei echipe ca Brest atunci când ratezi patru aruncări de la 7 metri și alte câteva situații clare. Brest este o echipă cu experiență, știe să gestioneze astfel de ratări”, a declarat antrenorul Florentin Pera după ultimul joc din Grupa C a Ligii Campioninilor.

Vâlcea a ratat trei aruncări de la șapte metri în precedentul meci de pe teren propriu cu Buducnost. Antrenorul campioanei României a dezvăluit că a încercat să vină cu o noutate la acest capitol, cu Brest: „Având în vedere că la ultimul joc am avut trei jucătoare care au ratat la 7 metri, am încercat să vin cu o noutate, cu Mireya Gonzalez care a mai bătut 7 metri la Siofok. Din păcate, nici ea nu a reușit să marcheze. Se pare că aici avem probleme, încercăm în pauza pe care o avem să găsim soluțiile potrivite, să muncim mai mult și la acest capitol”.

Florentin Pera a mai declarat: „Singurul lucru care mă mulțumește este că am ținut piept unei astfel de echipe, dar sunt sunt supărat pentru că a doua oară, după meciul cu Buducnost, am avut șansa să obținem un rezultat pozitiv și din cauza acestor greșeli tehnice și a ratărilor din situație de la unu la unu nu am realizat o victorie. Și nu ar fi fost o surpriză după ceea ce s-a întâmplat în teren. Cred că mai avem de acumulat experiență, în momentele decisive am ratat prea mult, parcă am avut emoții și ne-a fost frică să câștigăm”.

Ne-am străduit să facem un meci bun cu Brest, chiar ne-am dorit victoria, dar se pare că azi nu s-a putut. Brest este o echipă foarte bună și cred că au multe de spus în această competiție. Sunt mândră de echipa mea pentru că faptul că am luptat până la capăt, chiar dacă am făcut și unele greșeli”, Yuliya Dumanska

Publicat: 16 11. 2019, 20:51
Actualizat: 16 11. 2019, 20:51