Uluitor, senzațional, de necrezut! Super favorită, Barcelona a ratat dramatic finala Ligii Campionilor! Scenariu de Netflix pentru Magdeburg, care a reușit miracolul în Final Four după ce a pierdut cel mai bun jucător | VIDEO

08.06.2023, xgox, Handball - EHF Champions League - Halbfinale, SC Magdeburg - FC Barcelona, Barca v.l. Thiagus Petrus Goncalves dos Santos Barcelona, 22, Kay Smits Magdeburg, 31, Timothey N guessan Barcelona, 19 Zweikampf, Duell, Kampf, tackle Koeln *** 08 06 2023, xgox, handball EHF Champions League semifinal, SC Magdeburg FC Barcelona v l Thiagus Petrus Goncalves dos Santos Barcelona, 22 , Kay Smits Magdeburg, 31 , Timothey N guessan Barcelona, 19 duel, duel, fight, tackle Koeln,Image: 783941973, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Ce nebunie în Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal masculin! Barcelona a ratat dramatic calificarea în ultimul act, după ce a cedat în fața nemților de la Magdeburg, la loviturile de departajare. Nemții au surprins lumea handbalului european și se pregătesc acum să lupte pentru trofeu cu Kielce. Polonezii au bătut-o cu 25-24 pe PSG.

Ce nebunie în Final Four-ul Ligii Campionilor! Barcelona a pierdut dramatic duelul cu Magdeburg

Spectacolul a fost unul total în prima semifinală de Liga Campionilor, cea dintre Barcelona și Magdeburg.

Puțini s-ar fi gândit că fosta echipă a lui Xavi Pascual poate rata calificarea în marea finală de la Koln, însă Magdeburg a luptat fantastic și după ce a pierdut cel mai bun jucător, depășind toate așteptările.

Într-o atmosferă de zile mari, Barcelona a fost mai bună în prima repriză: a avut și trei goluri avantaj, iar rezultatul la pauză a fost 18-16.

Repriza secundă a fost una absolut fabuloasă și s-a jucat pe „muchie de cuțit”: Magdeburg a fost aproape și de victorie, însă în cele din urmă s-a încheiat 31-31, după ce Barcelona a încercat să marcheze în ultima secundă.

Mike Jensen, eroul lui Magdeburg cu Barcelona: „O paradă pentru istorie!”

Dramatismul a continuat și în prelungiri în prima semifinală din Liga Campionilor, iar scorul s-a menținut egal: a fost 38-38, astfel că s-a trecut la executarea loviturilor de departajare, acolo unde se ajunge destul de rar în meciurile eliminatorii din handbal.

În frunte cu vedeta Dika Mem, handbaliștii Barcelonei au părut depășiți de miza meciului, iar eroul partidei a fost Mike Jensen: portarul lui Magdeburg despre care poate se vorbește prea puțin a salvat mingea decisivă și formația din Bundesliga va lupta pentru trofeu cu PSG sau Kielce, după ce s-a impus la Koln cu scorul de 40-39.

„O paradă pentru istorie”, a fost mesajul contului de Twitter al EHF Champions League, după lovitura apărată de portarul care a evoluat și împotriva lui Dinamo în acest sezon european.

Performanța celor de la Magdeburg este una senzațională dacă ținem cont că nemții și-au pierdut pe parcursul meciului și cel mai bun jucător: islandezul Kristjansson a suferit o accidentare gravă la umăr și a ieșit în lacrimi de pe teren. O targă a pătruns imediat pe teren, dar până la urmă handbalistul, ajutat de cei din staff-ul medical, a părăsit pe picioare suprafața de joc.

Gisli Thorgeir Kristjansson va rata finala Champions League

La final, colegii de la Magdeburg i-au dedicat calificarea de senzație celui care a fost MVP-ul sezonului recent încheiat din Bundesliga.

În marea finală de duminică, Magdeburg o va întâlni pe Kielce, de la ora 19:00, în timp ce PSG și Barcelona vor lupta pentru locul al treilea. Partida începe la ora 16:15.

  • 21 de ani au trecut de la ultimul succes obținut de Magdeburg în EHF Champions League

Sunt foarte mândru de echipa mea, de acest club! Cu această atmosferă în tribune și cu acești fani, totul este cu adevărat emoționant. Acesta este cu adevărat un vis” – Michael Damgaard, Magdeburg

Publicat: 17 06. 2023, 18:47
Actualizat: 18 06. 2023, 00:13