Ultimul drum acasă

Petre Cozma își aduce azi copilul acasă! Trupul pivotului ce urma să se transfere la Barcelona va fi purtat spre țară de o mașină trimisă special de președintele FRH, Cristian Gațu.

Cei 2,11 metri ai celui mai înalt handbalist ce a evoluat la Mondialul din Croația i-a pus în încurcătură pe maghiari, care nu au găsit un sicriu pe măsura lui Marian Cozma. Coșciugul a fost adus din România, de mașina trimisă să repatrieze corpul neînsuflețit. Cortegiul se va pune în mișcare la ora 11:00, suporterii din orașul Veszprem putându-și lua adio de la uriașul pivot în urma unei ceremonii programate în fața clubului. De acolo, mașina va mai face un popas la Szeged, unde fanii echipei locale – mari rivali ai Veszpremului în campionat, dar solidari în fața acestei cumplite tragedii – au cerut să-l omagieze pe român.

Intrarea în țară se va face pe la Nădlac, iar de acolo traseul va depinde de ora la care se va ajunge în orașele importante. Tatăl jucătorului, Petre Cozma, dorește să-și ducă băiatul cât mai repede acasă, pe ruta Arad – Deva – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București.

 

Publicat: 10 02. 2009, 08:30
Actualizat: 10 02. 2009, 10:38