Ultima bătălie pentru Radu Voina!?

Vâlcea joacă finala de Champions League, o premieră după
Revoluție, însă oficialii grupării încă nu au fost convinși să-i
propună antrenorului Radu Voina prelungirea contractului, scadent
în vară. Returul cu Viborg de la Polivalentă ar putea fi ultimul
mare meci pentru tehnician pe banca Oltchimului.

Adus în februarie 2009 la Vâlcea, în locul croatului Ivica
Rimanic, antrenorul născut la Sighișoara a realizat, cel puțin din
punct de vedere statistic, cele mai mari performanțe din istoria
grupării. După semifinala de Champions League din 2009, Radu Voina
a mers în acest an și mai departe, calificând Oltchimul în finala
competiției, prima jucată de o echipă românească de la reformarea
Ligii Campionilor. În ciuda palmaresului, antrenorul campioanelor
de la Vâlcea nu a primit nicio propunere de a continua și de la
vară. Nici măcar nu a fost consultat în privința campaniei de
achiziții pentru sezonul următor, toate negocierile desfășurându-se
peste capul lui.

Niciun
semn de o lună

Înaintea semifinalei cu Györ, conducătorii de la Vâlcea afirmau că
Radu Voina va fi păstrat în funcție dacă echipa se va califica în
finală, dar de atunci a trecut aproximativ o lună, iar clubul nu a
făcut nimic în acest sens. Mai mult, prin culise s-a vehiculat un
alt nume pentru banca tehnică, cel al ungurului Peter Kovacs.
„Suntem copleșiți de problemele organizatorice ale finalei”, a fost
unul dintre argumentele oferite ieri de Ioan Gavrilescu,
președintele echipei Oltchim, la Digi Sport, atunci când a fost
întrebat de ce nu i s-a propus prelungirea contractului
antrenorului Radu Voina. Oficialul vâlcean a mai spus: „Nu se pune
problema dacă vreau eu ca antrenorul să continue la Oltchim, acest
lucru este decis de mai mulți oameni din cadrul clubului”.

Antrenorul a evitat în ultima perioadă să vorbească despre acest
aspect, mai în glumă, mai în serios susținând că misiunea lui la
Vâlcea se va termina pe 18 mai, după meciul de campionat cu Reșița.
„Ultimul lucru la care trebuie să ne gândim acum este antrenorul.
Chiar nu contează situația mea. Meritul pentru calificarea în
finală revine fetelor. Cu ce? Cu cine? Nu mai contează”, a declarat
ieri Radu Voina la Digi Sport.


„Oltchim nu a jucat nici la 50% din potențial față de ce
se poate în această finală”
, Radu Voina, antrenor
Oltchim


Ar
fi fost ok și cu 5!

Campioana Danemarcei exultă după prima manșă a finalei cu Oltchim,
dar nu se consideră încă desprinsă în câștigătoare. Viborg știe că
la București va avea de înfruntat și un public fierbinte, cu peste
5.500 de susținători ai campioanei României.

Viborg a câștigat cu 28-21 la Herning, dar mai multe jucătoare
daneze au fost nemulțumite la final, deoarece nu au câștigat și mai
clar, în condițiile în care, cu cinci minute înainte de sfârșitul
partidei, au avut zece goluri avans. În schimb, antrenorul Jakob
Vestergaard s-a arătat încântat de rezultatul înregistrat după
primele 60 de minute ale finalei: „Am un sentiment foarte plăcut.
Suntem mulțumiți cu această diferență de șapte goluri după prima
manșă. Înainte de meci aș fi fost fericit și dacă am fi câștigat la
cinci goluri”.

Antrenorul danez a mai precizat că Viborg își poate îmbunătăți
jocul în anumite zone și mizează pe cel puțin 22 de goluri la
București, fapt care ar obliga Oltchimul să câștige la cel puțin
opt goluri diferență pentru a câștiga trofeul. „Cu siguranță ne
dorim să câștigăm și al doilea joc al finalei. Întotdeauna mergem
la victorie, indiferent că jucăm acasă sau în deplasare. Putem să
vorbim despre diferența noastră de șapte goluri doar când mai rămân
două minute din finală”, a conchis Vestergaard.

Handbalistele dorm cu
trofeul

Trofeul Champions League a ajuns în România încă de sâmbătă
noaptea, fiind adus chiar de Oltchim.Ca și jucătoarele, cupa a fost
adusă la Rin Grand Hotel, fiind închisă într-un seif. „Această cupă
este impunătoare și ar fi bine să rămână în ograda Oltchimului. Va
fi foarte greu după meciul de la Herning, dar nu imposibil. Este un
trofeu râvnit de mai multe echipe, dar ajunge în posesia uneia
singure. De ce să nu visăm și noi frumos?”, a declarat Radu
Voina.

Prin calificarea în finala Ligii Campionilor, Oltchim a intrat
deja în istoria handbalului european. „Ne mai lipsește doar titlul.
Sâmbătă, ne-am dori să eliminăm cuvântul «VICE» din titulatură”, a
mai precizat antrenorul principal al formației vâlcene. Trofeul
Champions League la handbal feminin cântărește 13,6 kilograme,
fiind printre cele mai grele cupe acordate în sportul european.

Publicat: 12 05. 2010, 08:14
Actualizat: 12 05. 2010, 08:20